17.4 C
Paşcani
vineri, august 12, 2022

Se introduce o perioadă de adaptare pentru creșă: Părinții vor putea să le fie alături celor mici timp de zece zile pentru a se acomoda

După înscrierea la creșă, părintele va putea să îi fie alături copilului pentru o perioadă de acomodare de zece zile lucrătoare, pentru ca cel mic să se adapteze la colectivitate, potrivit unui proiect de HG ce conține metodologia de funcționare a creșelor adoptat joi de Guvern.

Proiectul de HG ce cuprinde metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a unităților de educație timpurie va adapta condițiile de funcționare a învățământului antepreșcolar la schimbările apărute la început de an, prin intermediul Legii 17/2022, la Legea educației nr. 1/2011. Atunci, creșele au fost incluse în sistemul național de învățământ preuniversitar, putând fi înscriși copiii cu vârste între 0 luni și 3 ani.

Printre prevederile proiectului de HG se numără și posibilitatea ca părinții să își însoțească micuții timp de două săptămâni, după ce i-au înscris la creșă sau în unitatea de educație timpurie, în timpul programului unității.

Structura anului școlar pentru creșe va fi aceeași ca și pentru învățământul preșcolar, fiind permis acestor unități de educație să își suspende temporar activitatea, cu acordul inspectoratului școlar și cu informarea părinților, timp de 30 de zile pe an pentru curățenie, reparații sau dezinsecție. În perioada vacanțelor se va putea restrânge activitatea creșelor în funcție de cererile primite din partea părinților și cu respectarea planificării concediilor de odihnă ale cadrelor didactice.

La înscrierea în creșele de stat nu se va percepe o taxă de înscriere, iar refuzul înscrierii unui copil pe criterii discriminatorii (rasă, naționalitatea, etnie, limbă, religie, dizabilitate sau apartenența la o categoria defavorizată) va fi interzisă.

Pentru înscriere va fi necesară, pe lângă copii ale actelor de identitate ale copilului și părinților, și o adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți sau reprezentanți legali pentru tipul de program prelungit.

Creșele vor putea funcționa la fel ca și grădinițele, putând avea program normal, de cinci ore pe zi, sau program prelungit, de zece ore.

Numărul copiilor va fi diferi în funcție de nivelul grupei de creșă, astfel:

  • grupa mică (de la 0 la 12 luni) va cuprinde în medie șapte copii, dar nu mai puțin de cinci și nu mai mult de nouă;
  • grupa mijlocie (de la 13 la 24 de luni) va cuprinde în medie 12 copii, dar nu mai puțin de opt și nu mai mult de 15;
  • grupa mare (de la 25 la 36 de luni) va cuprinde în medie 12 copii, dar nu mai puțin de opt și nu mai mult de 20.

De asemenea, un copil va fi scos din evidența unei creșe în următoarele situații:

  • dacă suferă de afecțiuni cronice, la recomandarea medicului;
  • dacă absentează patru săptămâni consecutiv, fără motivare;
  • la cererea părintelui sau reprezentantului legal al copilului.

Documentul elaborat de Ministerul Educației prevede că dacă copilul absentează din creșă mai mult de trei zile va fi primit înapoi în colectivitate dacă va prezenta aviz epidemioloic, eliberat de medicul de familie cu maximum 48 de ore înainte de revenire.

Creșele vor trebui să aibă și un cabinet medical, care va fi deservit de un asistent medical, ce trebuie să efectueze, printre altele, triajul epidemiologic zilnic al copiilor, sau de un medic.

O parte din prevederile deja cunoscute de către părinți sunt reluate în acest proiect de act normativ, cum ar fi cele legate de plata contribuției de hrană lunară în creșele de stat, care se face în funcție de numărul de zile de prezență ale copilului și care poate fi achitată și prin tichete de creșă, sociale și/sau cupoane sociale.

Sursa avocatnet.ro

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Tineri amendați pentru lipsa de educație

Doi tineri din Pașcani au fost surprinși de Poliția...

Accident rutier cu patru victime la Butea

Accident rutier cu trei victime in comuna Butea. Evenimentul...

INVITATIE LA FESTIVALUL FAMILIEI

Comunicat: INIMO – Dăruieşte şi schimbă cu adevărat viitorul...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow