34 C
Paşcani
miercuri, iulie 28, 2021
34 C
Paşcani
miercuri, iulie 28, 2021
Array

Se întorc vijeliile! Cod galben de furtună de marţi dimineaţă până marţi noapte

Meteorologii au emis o atenţionare de cod galben de furtună pentru 29 de judeţe din vestul, centrul şi nordul ţării, valabilă de marţi la ora 3.00 până la ora 23.00, în aceeaşi zi.

COD GALBEN 24 IUNIE 2014
Atenţionarea este valabilă pentru aproape toată ţara, mai puţin 12 judeţe din sud-est, inclusiv Ilfov şi municipiul Bucureşti.
Astfel, vor fi afectate Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
Potrivit atenţionării, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în vestul ţării, apoi şi în celelalte zone. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 l/mp şi izolat 50 – 60 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în regiunile sudice şi sud-estice în seara zilei de marţi şi în primele ore ale nopţii, mai menţionează Administraţia Naţională de Meteorologie. (Mediafax)

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer acoperit de nori
34 ° C
35.1 °
31.9 °
31 %
1.1kmh
96 %
mie
34 °
joi
35 °
vin
30 °
sâm
34 °
Dum
29 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI