11.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Se întorc copiii la școală. Ce recomandă pediatrii ieşeni în afară de purtarea măştii

Copiii diagnosticaţi cu COVID au manifestări respiratorii, dar mai ales digestive, arată dr. Cătălina Ionescu.

Principala recomandare a medicilor pediatri ieşeni odată cu reîntoarcerea copiilor la şcoală în format fizic este respectarea strictă a igienei, atât prin spălarea mâinilor, cât şi prin folosirea dezinfectantului ori de câte ori este nevoie. Medicii spun că părinţii trebuie să le reamintească celor mici că trebuie să se spele pe mâini de fiecare dată când intră şi când ies din clasă, înainte şi după ce merg la toaletă, iar dacă acest lucru nu este posibil – să folosească dezinfectant.

„Trebuie să poarte masca de protecţie în permanenţă, iar aceasta să fie purtată corect, nu sub nas, nu sub bărbie. Este indicată evitarea atingerii măştii, iar dacă este nevoie de o repoziţionare a acesteia, să folosească dezinfectant înainte de a pune mâna pe mască, iar ulterior să se dea cu dezinfectant“, a explicat dr. Cătălina Ionescu, medic primar pediatru în Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi.

De asemenea, indiferent de vârstă, trebuie reamintit copiilor să evite aglomerarea în grupuri foarte mari împreună cu alţi copii, chiar dacă poartă mască. Atunci când ajung acasă, trebuie să se spele foarte bine pe mâini, iar hainele cu care au stat la ore să fie aerisite, sau chiar spălate.

„În principal, trebuie respectat tot ce ţine de igiena fiecăruia, şi acest lucru nu trebuie lăsat doar pe seama profesorilor şi a şcolii, ci trebuie făcut şi din familie“, a completat medicul pediatru.

Părinţii trebuie să fie foarte atenţi atunci când copilul lor are simptome respiratorii sau digestive şi să îl ţină sub observaţie primele două zile pentru a se clarifica dacă este vorba despre o simplă viroză sau dacă sunt semnele de debut ale unei infecţii cu SARS-CoV-2. Medicii se aşteaptă ca după primele două săptămâni să se înregistreze o creştere a prezentărilor în Unitatea de Primire a Urgenţelor.

„Este mai bine să vadă ce se întâmplă cu copilul, să rămână la domiciliu şi ulterior dacă lucrurile decurg bine şi nu există suspiciuni, să revină în colectivitate. Din ce am observat, copiii diagnosticaţi cu COVID-19 au manifestări respiratorii, dar mai ales digestive. Oricum, având în vedere că cei mici nu au mai fost expuşi în aceeaşi măsură la infecţii virale, şi dacă apar manifestări, atunci este de aşteptat ca părinţii să intre în panică, iar prezentările la Urgenţe şi la medicul de familie probabil vor creşte“, a mai precizat dr. Cătălina Ionescu.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole