12.7 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Se închide şi o parte din strada Grădiniţei, pentru asfaltare. Traficul va fi deviat pe strada Crinilor

După finalizarea turnării unui strat de covor asfaltic pe străzile Ştefan cel Mare şi Moldovei, de la Oficiul Poştal până la semafoare, lucrările vor continua pe strada Grădiniţei din Paşcani. Administraţia locală a programat închiderea străzii, de la începutul săptămânii viitoare, de la intersecția cu str. Crinilor până la clădirea „Constructorul”. De asemenea circulaţia rutieră va fi deviată pe strada Crinilor, până va fi finalizata asfaltarea. Poliţia Locală a început deja o campanie de informare în rândul şoferilor, pentru eliberarea zonei, a precizat comandantul Vasilică Avasiloaei.

Investiţiile sunt realizate cu bani de la bugetul local, în baza unui contract de peste 2,4 milioane de lei fără TVA, încheiat în august 2018, în care sunt prevăzute 34 de străzi. Şase dintre ele au fost asfaltate în anul 2018, 17 în 2019 iar restul au fost programate pentru anul în curs. Strada Grădiniţei nu a fost prinsă în acest contract dar primarul a renunţat la asfaltarea intersecţiei Vatră -Garii – Grădiniţei şi a poligonului auto – lucrări care vor fi reprogramate, pentru a fi turnat asfalt pe porţiunea de stradă de la intersecția cu str. Crinilor, până la clădirea „Constructorul”.

FOTO: STR STEFAN CEL MARE, PASCANI

 

Alte articole