25.8 C
Paşcani
sâmbătă, august 13, 2022
Array

Cupa 1 Decembrie la tenis de masă – perioada înscrierilor

Cupa 1 Decembrie la tenis de masă – perioada înscrierilor

S-a dat start înscrierilor pentru o nouă ediție a competiției tenis de masă. Pasionații acestui sport se pot înscrie până la sfârșitul lunii iar pe data de 3 decembrie începe jocul. Se vor acorda premii la toate cele șase categorii de vârstă.

Sunt așteptați zeci de pășcăneni la cea mai recentă ediție a competiției Cupei 1 Decembrie la tenis de masă. Categoriile organizate sunt pentru fete și băieți, începând de la 10 ani până la seniorii de peste 50 ani.

Categorii de participare: Categoria 10 -12 ani băieţi – fete, Categoria 13 -15 ani băieţi – fete, Categoria 16 – 18 ani băieţi – fete, Categoria 19 – 30 ani băieţi – fete, Categoria 31 – 50 ani băieţi – fete, Categoria peste 51 ani băieţi – fete.

În aceste zile se fac înscrieri la profesorul de Educație Fizică și Sport Radu Ifrim la numărul de telefon – 0784 28 70 54, iar jocul va avea loc pe data de 3 decembrie, începând cu orele 9:00 la Sala de Sport a Colegiului Naţional „Mihail Sadoveanu” Paşcani. Competitorii trebuie să vină echipați corespunzător momentului și să aibă asupra lor paleta dar și actele de identificare, în copie, fie certificat de naștere fie carte de identitate.

Și în acest an se vor oferi premii în bani celor mai buni trei clasați de la fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: Locul I – 200 lei, diplomă, cupă; Locul II – 150 lei, diplomă; Locul III – 100 lei, diplomă. Ceilalţi participanţi primesc diplome de participare. Premiile în bani pot fi ridicate prezentând documente de legitimare: pentru copii – cărţi de identitate ale părinţilor (în prezenţa acestora); pentru adulţi – cărţi de identitate.

Suma alocată pentru acest eveniment este de 7.015 lei și este din bugetul local. Din acești bani se vor cumpăra mingi de tenis, afișe, diplome, cupe și va avea premierea. De asemenea, se va achita și asistența medicală.

Image
Image

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow