More

    Se caută şefi la Spitalul Municipal de Urgenţe din Paşcani

    Array

    Încă un concurs organizează conducerea Spitalul Municipal de Urgenţe din Paşcani. De aceată dată este adresat specialiştilor. Astfel, se caută şefi de secţie, de laborator, de CPU şi de farmacie. Examenul are loc la jumătatea lunii octombrie. Doritorii se pot înscrie, însă trebuie să ştiţi că e nevoie de vechime, de cel puţin 3 ani de zile în funcşie de specilitatea pentru care optaţi.

    Se caută şefi şi specialişti la Spitalul mare din Paşcani. Este vorba despre un concurs pentru ocuparea unor posturi cum ar fi şefi de secţie, de laborator, de CPU şi farmacie. În total, sunt scoase la concurs 13 locuri de muncă. În termen de 30 de zile de la data publicării anunţului se va organiza examenul şi Spitalul va avea şefi de secţie definitivi şi nu prin decizie, cum era până acum. Trebuie să ştiţi că se cere vechime de la 3 până la 5 ani de zile în funcţie de opţiunea aleasă.

    Dosarul pentru înscrierea la examen trebuie să cuprindă acte precum diplomă de studii, certificat privind starea de sănătate, un proiect de management privind evoluţia viitoare a secţiei, autorizaţia de liberă practică sau certificatul de membru al Colegilor Medicilor din România.Taxa de concurs este în valoare de 150 de lei.

    Mai multe informaţii aici

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet