1.9 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 3, 2022

Se caută recenzori pentru efectuarea recensământului din acest an

Munca depusă pe parcursul efectuării Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor este plătită. Recenzarea va începe în martie şi se va încheia la mijlocul verii.

Timp de două săptămâni, până pe 13 februarie, vă puteţi înscrie la selecţia de recenzori organizată de Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (RPL). Documentaţia se află pe pagina DJS Iaşi (iasi.insse.ro), la secţiunea RPL 2021, acolo unde se fac şi înscrierile online. Cei care doresc să se înscrie pentru a opera ca recenzor trebuie să aibă minimum 18 ani şi cel puţin studii medii absolvite. Capacitatea de comunicare, de a interpreta o hartă şi de a desfăşura muncă pe teren sunt alte cerinţe.

„Plata pentru colectarea datelor statistice în urma desfăşurării interviurilor faţă-în-faţă cu respondenţii se face la un tarif de 7 lei (9 lei în cazul localităţilor izolate sau dispersate teritorial)/ chestionarul pentru recenzarea persoanelor şi de 3,5 lei (5 lei în cazul localităţilor izolate sau dispersate teritorial)/ chestionarul pentru recenzarea locuinţelor, după recepţia cantitativă şi calitativă a chestionarelor cu date statistice colectate în baza de date a recensământului”, menţionează anunţul afişat pe pagina de internet a DJS Iaşi. Un sector de recensământ are în medie 600 de locuinţe.

Recenzarea trebuia să aibă loc anul trecut, dar programul a fost dat peste cap de pandemie. Perioada stabilită de recenzare este 14 martie – 15 mai 2022, când se va face autorecenzarea online (inclusiv cea asistată), urmată de cea de pe teren, prin interviuri faţă în faţă, în perioada 16 mai – 17 iulie.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow