As dori sa va prezint prin prezenta punctul nostru de vedere si sa amintesc cateva aspecte. Matusa mea, Doamna Maria Bratianu si cu mine, Marie_Helene Fabra, suntem proprietarele palatului din Pascani datorita originilor noastre romanesti, avand in vedere ca marele om de stat, eroul si martirul Gheorghe Bratianu si sotia sa Elena Bratianu, nascuta Sturdza, erau parintii matusii mele, Maria Bratianu si totodata bunicii mei.
Matusa mea Maria Bratianu are cetatenia romana. Si mama mea Ioana Bratianu a avut cetatenia romana. A murit in anul 2009, iar eu sunt urmasa ei. Va rog sa ma credeti ca nu a fost deloc usor ca copiii lui Gheorghe si ai Elenei Bratianu sa paraseasca Romania in ianuarie 1944, la varsta de 14 si respectiv 15 ani. Mosia de la Pascani era compusa din palat, dependintele acestuia si cateva zeci de hectare de pamant.
Ea a fost nationalizata de catre comunisti si ulterior descompusa. Incepand cu anul 1990, mama mea, defuncta Ioana Bratianu si sora acesteia, Maria Bratianu au venit des in Romania si au intreprins numeroase demersuri pentru recuperarea bunurilor familiale, printre care si mosia de la Pascani, pe care mama lor o detinuse timp de zeci de ani, mosie de care se bucurasera si ele in timpul copilariei lor. Dupa un adevarat parcurs initiatic in sicanele administratiei romane, s-au adresat Ministerului Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului pentru a solicita restituirea acestei proprietati. Ministerul Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului nu ocupa decat Palatul si o parcela de aproximativ 7.000 mp si nu-mi amintesc ca ministerul sa ne fi comunicat ca restul de proprietate ar detinuta de altcineva.
Astfel dependintele apartin (?) Primariei Pascaniului, iar restul de pamant a fost impartit in diverse parcele de catre Orasul Pascani, ca urmare a catorva neglijente administrative. Ministerul Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului s-a folosit timp de saizeci de ani de palat, pe care l-a transformat in perioada comunista in Palatul Pionierilor, iar dupa 1990, in Clubul Copiilor, pentru fericirea pascanenilor. Matusa mea si cu mine suntem foarte fericite sa stim ca acest palat a avut servit unui scop atat de frumos si util intr-o perioada atat de sumbra a Romaniei.
Problema este insa ca Ministerul Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului a ocupat acest palat fara a se preocupa de reparatiile si renovarile necesare. In anul 2007, cand palatul a fost restituit surorilor Bratianu, am avut ocazia sa citesc intr-un articol pastrat de catre mama mea, ca Ministerul evaluase lucrarile necesare de reabilitare la 1.000.000 (un milion) Euro. Altfel spus, palatul restituit era déjà o ruina.
Daca partile vechi cum ar fi parchetul, semineul, plafoanele decorate au fost ingrijite gratie eforturilor administratiei clubului copiilor, restul in schimb, cum ar fi acoperisul, zidaria, instalatia electrica, instalatiile sanitare nu au fost niciodata corect intretinute. Ministerul Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului nu a asigurat nici cea mai mica investitie pe care un asemenea edificiu l-ar fi impus. Si asta este grav ! Mai mult, timp de patru ani, din 2007 pana in aprilie 2011, Ministerul a considerat ca este normal sa ocupe palatul fara a plati nicio chirie, asteptand ca noile cladiri ale Clubului Copiilor sa fie gata. In tot acest timp noi am platit impozitul pe teren si cladire, dovada clara a faptului ca statul ne recunoaste oficial calitatea noastra de proprietare. In aceste conditii, o institutie publica isi acorda drepturi asupra unui bun privat ?
Mi-ar conveni si mie sa pot spune vreunui locator : -Domnule proprietar, va ocup gratis apartamentul, pana cand va fi gata casa mea. In primavara anului 2011 Clubul s-a mutat. In septembrie 2011 am organizat o expozitie efemera si un bal. Doream sa fac ceva cu acest palat frumos si sa invat sa-l cunosc. Nu regret absolut deloc. Imi amintesc cu mare emotie acele clipe. Am intalnit oameni minunati, iar orasul m-a ajutat atat cat s-a putut. Indraznesc sa cred ca aceste momente au fost la fel de apreciate si de catre locuitorii Pascaniului.
De atunci insa, palatul este gol si la discretia hotilor si a persoanelor fara adapost. Inca mai avem de obtinut un document administrativ pentru ca Ministerul Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului sa nu mai fie ocupantul oficial al conacului. Un singur act mai trebuie semnat la Iasi. Este vorba despre sera didactica. Insa cat de absurd ar putea parea, nu reusim sa fixam o intalnire cu administratia locala. De fiecare data cand vin in Romania, sau cand avocatul meu din Romania suna la Iasi, de fiecare data se iveste cate un motiv pentru a amana semnarea actului inca o saptamana si inca o saptamana si tot asa. Valoarea acestei sere este estimata de catre insasi Ministerul, la mai putin de 10 (zece) Euro. Suntem totusi capabile sa platim aceasta suma, insa din cauza acestui document, Ministerul Educatiei, Cercetarii Tineretului si Sportului ramane inca responsabilul proprietatii, neluand insa nicio masura in a-si asuma raspunderile ce-i revin. Este cumva din cauza faptului ca sunt eu frantuzoaica ca nu pot intelege o asemenea situatie ? Nu ne-am opus niciodata ideii ca acest palat sa redevina public, in masura in care statul de drept ar fi fost respectat.
Cand la inceputul anului 2009, Primaria Pascani a propus surorilor Bratianu sa cumpere acest palat pentru suma de 400.000 euro, Mama mea isi traia ultimele sale saptamani, dar am putut discuta cu ea despre aceasta oferta care o bucura, caci visase sa fie acolo un muzeu, sau un centru cultural, in amintirea parintilor sai. In iulie 2009, am venit la Pascani pentru a ma intalni cu primarul orasului, ca sa discutam despre oferta sa. Mama mea murise deja in aprilie 2009, dupa o lunga si grea suferinta. Matusa mea avea 81 ani si nu se mai putea deplasa. Incepuse criza economica si Domnul Primar m-a anuntat ca oferta sa nu mai era valabila.
Cautam viitorul acestui palat. Impreuna cu matusa mea am hotarat sa vindem aceasta proprietate. Nu avem posibilitatea de a ne ocupa de un asemenea monument istoric si aceasta chiar daca acest palat este ultimul lucru pe care familia noastra il mai detine in Romania. Nu stiu ce s-a intamplat cu restul patrimoniului familiei, insa daca ar fi sa ma iau dupa procesele pe care le-am mostenit la capatul celalalt al tarii, as spune ca a fost intr-un mod savant deturnat.
Acesta este motivul pentru care am naivitatea de a spera, ca vom vinde cuiva care va avea un proiect pe masura istoriei palatului. In acest scop, m-am adresat comisarului european Johannes Hahn, care mi-a raspuns deindata, ca un proiect cultural in aceasta regiune ar fi binevenit. Ar fi insa necesar un parteneriat cu administratia locala, avand in vedere ca, Comisia Europeana, nu finanteaza decat partial proiectele pe care intelege sa le sustina. Distrugerile provocate de catre infiltrarea apei pluviale sunt, pentru moment, infinit mai grave decat furtul de radiatoare pe care-l deplor.
Cam asta ar fi situatia.
Marie-Helene Fabra, Paris.
