19.1 C
Paşcani
marți, aprilie 16, 2024

Școlile îngreunate de costurile pentru utilități. Situația în acest an la Școala Gimnazială Specială Pașcani

Se anunță un an dificil în școli, în ceea ce privesc banii necesari pentru funcționare, dar și investiții. Facturile la utilități îngreunează tot mai mult bugetele unităților de învățământ, iar acest lucru poate afecta modernizarea instituțiilor.

La Școala Specială din Municipiul Pașcani, de pe stradă Gării, bugetul a fost votat marți, 8 februarie, în ședința Consiliului Județean Iași, instituție de care aparține. Potrivit documentului, partea de cheltuieli în acest an este de circa 1,56 milioane de lei, din care peste 300.000 de lei sunt pentru iluminat și încălzire.

Banii ar fi insuficienți dacă luăm în calcul faptul că doar factura pe luna decembrie, la gaz, în școală respectivă, a fost de 68.000 de lei, mai mare cu circa 4-5 ori decât era până la mărirea prețului la căldură. Conducerea instituției a precizat că a contestat această suma și a făcut sesizare către autoritățile abilitate.

Dată fiind această situație, anul acesta la capitolul de investiții a fost prinsă doar suma de 57.000 de lei.

Școala speră să obțină fonduri prin finanțare externă. Se dorește modernizarea corpului existent al instituției de învățământ dar și construirea unuia nou, în spatele unității.

În ceea ce privește formarea profesională a corpului didactic, această se face prin proiectele ERASMUS, cu fonduri europene. Chiar în această luna, mai mulți profesori ar urma să plece într-un mobilitate în Macedonia.  Acest proiect se adresează cadrelor didactice care lucrează cu copii cu autism și își doresc să crească calitatea serviciilor educaționale din învățământul special oferite de specialiștii în domeniu copiilor cu autism prin folosirea diverselor forme de art terapie.

De precizat este faptul că la Școala Gimnazială Specială din Pașcani învață circa 140 de copii cu nevoi speciale din municipiu și localitățile apropiate.

Alte articole