10.8 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Şcolile ar putea să se închidă în ianuarie. Sindicatele din învățământ amenință cu greva generală

Sindicatele din învățământ iau în calcul varianta unei greve generale în ianuarie, situație care va duce la închiderea școlilor. Cadrele didactice se simt umilite de faptul că Guvernul nu intenţionează să le majoreze anul viitor salariile, conform legii.

„Primim foarte multe semnale contondente, reacţiile sunt extrem de dure, oamenii vor să protesteze. Aşa cum am transmis şi Guvernului astăzi, după 3 ianuarie se va ajunge foarte probabil la o grevă generală, adică s-ar putea să apară neplăcuta surpriză să se pună lacătul pe şcoli. Am transmis asta, astăzi, unui consilier al prim-ministrului, să îi comunice, pentru că lucrurile nu mai pot fi acceptate aşa cum sunt”, a afirmat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) Spiru Haret, Marius Nistor, a confirmat că posibilitatea unei greve generale este una reală.

„În condiţiile actuale, da (închiderea şcolilor în urma unei greve generale – n. r.) e o posibilitate reală”, a spus acesta. El a precizat că membrii FSE „Spiru Haret”, FSLI şi „Alma Mater” vor picheta, luni, sediul Guvernului, potrivit Agerpres.

„Începând de luni, vor fi demarate acţiuni de protest, cu pichetarea Guvernului, începând cu ora 12:30. Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ – Spiru Haret, FSLI şi Alma Mater – vor fi luni în Piaţa Victoriei. Acţiunea va continua şi în zilele următoare şi va fi urmată, bineînţeles, şi de alte forme de protest, solicitate de membrii noştri de sindicat – neîncheierea situaţiilor şcolare şi chiar grevă generală”, a menţionat Marius Nistor.

Preşedintele „Spiru Haret” a menţionat că Executivul intenţionează să majoreze salariile angajaţilor din Educaţie cu 4%, însă aceştia ar trebui să primească aproximativ 17%.

Continuarea pe Observator

Alte articole