21 C
Paşcani
luni, august 15, 2022
Array

Școală modernă cu 10 săli de clasă în comuna Heleșteni. Astăzi s-a făcut recepția lucrărilor

Şcoala Gimnazială din Oboroceni, comuna Heleșteni a purtat astăzi haine de sărbătoare. Clădirea nou modernizată şi utilată la standarde europene şi-a deschis oficial uşa după un an de construcţii şi amenajări, iar la tăierea panglicii au fost prezente oficialităţi de la Prefectura, CJ, Inspectoratul Şcolar şi administraţia locală.

Momentul festiv a început în jurul orei 11.00 când în sala de la intrarea în instituţie s-au adunat zeci de prichindei, cadre didactice, părinţi, bunici şi oficialităţi. Deschiderea a fost făcută de directorul instituţiei, care a subliniat importanța investiţiei pentru comunitate, dar şi faptul că în această perioadă se împlinesc 130 ani de la deschiderea primei şcoli în comună şi un secol de învăţământ în Oboroceni.

Vizibil emoţionat, edilul comunei Constantin Hîra le-a mulţumit invitaţilor şi a făcut apel la elevi să aibă grijă de investiţie pentru ca şi cei mici care urmează să înveţe acolo să se bucure de condiţiile bune şi utilităţile din noua clădire.

Oficialităţile prezente la deschidere şi-au reamintim momentele trăite în şcoli şi cum a evoluat învăţământul în România. De exemplu, reprezentantul CJ, Victorel Lupu a povestit cât de dezamăgit s-a simţit când a văzut că trebuie să înveţe într-o cameră dintr-o casă exact ca a părinţilor săi.

Istoria şcolii din ultimii 99 ani, cum a fost de două ori reconstruită de săteni a fost povestită de inspectorul şcolar Cristinel Iordachioaiei. De asemenea, reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean i-a felicitat pe elevi, care în ciuda numărului mic, de aproximativ 140 au reuşit anul trecut să obţină 25 premii importante la olimpiade şi concursuri şcolare.

Senatorul Sorin Lazăr a comparat condiţiile de învăţământ ale şcolii din Oboroceni cu cele regăsite într-unul dintre cele mai bune licee din Iaşi. Acesta a subliniat că, deşi şcoală se află în mediul rural nu diferă faţă de una din oraş nici ca proces educativ, iar acum ca şi dotări.

Şi cum o construcţie nouă trebuie sfinţită, nici de această dată nu a lipsit un sobor de preoţi care a făcut o slujbă şi a stropit cu aghiasmă fiecare colţişor din şcoală.

Menţionăm că noua şcoală din Oboroceni are10 săli de clasa, laborator de informatică, două cancelarii, două băi şi spaţii de depozitare. De asemenea a fost utilată la standarde europene cu rampă de acces şi grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi. Investiţia în valoare de peste 2 milioane lei a început în luna septembrie 2015 cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow