More

    Școala altfel – holul școlii, podium de prezentare

    Array

    Holurile unei școli din Pașcani au devenit pentru câteva ore, podium de modă. Cele mai frumoase fete și talentate în designer vestimentar și-au prezentat creația. A fost emoționant mai ales că ele au defilat și în fața colegilor de școală și profesorilor. Totul s-a încheiat cu succes și în aplauze. Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

    Elevii de la Liceul Tehnologic “Mihai Busuioc” din Pașcani și-au arătat priceperea și talentul. Fiind o școală cu profil servicii, fetele au croit obiete vestimentare. Parada de modă a început cu rochii, bluze și fuste făcute din hârtie creponată, saci menajeri, pahare și farfurii de plastic.

    A urmat și o paradă cu rochii din material textil croite de elevii din primul an de liceu, care învață la profilul textile.

    Organizatorul evenimentului aflat la a doua ediție este profesorul Alina Tacu. Ea spera ca această activitate să aibă continuitate și să-i motiveze pe elevi să facă produse din ce în ce mai bune.

    Câteva dintre viitoarele absolvente au fost vizibil emoționate de moment, însă s-au simțit foarte bine.

    Săptămâna ‘Şcoala Altfel’ are loc în perioada 18 – 22 aprilie, urmând ca după aceea, elevii să intre în vacanţa de Paşti.

     

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet