18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Schimbările rutiere din faţa gării, la loc comanda. Mai puţine parcări pentru taxiuri

Administratia locală din Paşcani a revenit asupra măsurilor de modificare a parcărilor de pe strada Gării, în urma problemelor şi reclamaţiilor apărute în ultimele zile din partea şoferilor nemulţumiţi.
Mai exact autobuzele folosite pentru transportul în comun în suburbii, vor opri pentru îmbarcare, ca şi până acum, în staţia din faţa gării CFR. Asta deoarece în parcarea din fata REMAR, acolo unde au fost mutate, şoferii RAGCL nu aveau loc pentru manevrele necesare.
Membrii Comisiei de Circulaţie, întruniţi astăzi în şedinţa de lucru au mai hotărât că parcarea de alături, folosită mai ales de personalul CFR, să rămână pentru autoturisme. De asemenea la intrare în faţa Gării ar urma să fie amenajate locuri de parcare pentru taxiuri, câte cinci pe ambele părţi şi două pentru persoane cu handicap. Aşadar taxiurile nu vor mai putea staţiona în zona Gării decât pe cele zece locuri special marcate iar restul parcărilor vor fi pentru autoturisme.
În aceeaşi şedinţă au fost discutate şi măsurile care vor fi luate după semaforizarea intersecţiei din zona Gării. Intrarea în zona de parcare se va face doar prin fata Oficiului Poştal sau prin parcarea din fata Remar iar ieşirea spre stradă se va face prin zona cea mai largă, dinspre Poliţia TF.
Membrii comisiei au mai aprobat şi o serie de măsuri la solcitarea unor cetăţeni ai municipiului. Astfel în suburbia Blăgeşti pe străzile Oituz şi Mărăşeşti au fost impuse reduceri de viteză pentru traficul rutier, la 30 km pe oră şi se încearcă amplasarea unor limitatoare de viteză. Aceeaşi măsură a fost luată sin în suburbia Bosteni iar pe strada grădiniţei a fost interzisa staţionarea maşinilor în apropierea intersecţiei şu strada Calea Iaşului şi a staţiei de autobuz, pentru mărirea vizibilităţii în trafic.

 

Alte articole

Parcări cu plată puține, înainte de alegeri

Dezbateri intense in comisiile de specialitate pe marginea proiectului...

Bani pentru biserici de la bugetul local. Se pot depune proiecte

Administratia locala a deschis sesiunea de depunere a proiectelor...