22.2 C
Paşcani
vineri, mai 27, 2022
Array

Scandalagiu amendat cu o mie de lei

Din cauza alcoolului consumat, din ce în ce mai multe persoane fac scandal şi totul se încheie cu o amendă dată de către oamneii legii, în cele mai multe cazuri aceştia fiind şi cei care aplanează conflictul. În acest weekend, poliţiştii au intervenit în zece astfel de situaţii. Unul dintre scandalagii a şi fost amendat cu o mie de lei.

Amenzi de peste 7 mii de lei au fost date într-o noapte, 29 spre 30 august, de către poliţişti în urmă unei acţiuni în mediul rural, pentru că au fost găsite nereguli în timpul activităţii de prevenire a furturilor, faptelor comise cu violenţă dar şi a evenimetelor rutiere.

Astfel, au fost controlate 21 de autovehicule, verificaţi 15 căruţaşi şi aplanate 10 stări conflictuale. Au fost legitimate 66 de persoane şi controlaţi 8 agenţi economici. Au fost aplicate 32 sancţiuni contravenţionale.

De exemplu, un tânăr în vârstă de 26 de ani din comună Miroslovesti a fost liniştit cu o amendă pentru că nu mai contenea să adreseze cuvinte jicnitoare şi a provocat scandal într-un bar de pe raza aceleaşi comune.

Poliţiştii vor continuă şi în următoarele zile acţiunile de acest gen.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Alertă falsă cu bombă în gara Pașcani

Alertă privind o posibilă bombă în gara municipiului Pașcani,...

Idei de afaceri numai bune dacă te-ai mutat la țară (P)

Chiar dacă ai propriul job și nu ești interesat...

Transportul public local, program special de 1 Iunie

Operatorul pascanean de transport public local isi modifica programul...

FOTO/VIDEO Accident rutier cu mai multe victime, în Conțești

Accident rutier grav in localitatea Contesti, vineri, 27 mai,...



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow