More

    Scandal la Hîrlău. Medic de familie acuzat că nu îşi face meseria

    Array

    Val de nemulţumiri din partea cetăţenilor de la Hîrlău. Un medic de familie este acuzat de către aceştia că nu primesc atenţia necesară la consultaţii şi că sunt băgaţi în seama doar dacă dau, de la găini până la sticle cu vin sau bani. Revoltaţi, aceştia au decis să se retragă de la el. Cel mai recent caz a fost a unei femei, cardiacă. Bătrâna era să-şi dea suflarea pe holurile clinicii de supărare că a aşteptat prea mult pentru a-i fi eliberată o reţeta medicală. A intervenit la timp o farmacistă. Medicul vizat se apară şi spune că nu a văzut-o pe pacienta de dimineaţă, când spune că a venit, ci la finalul programului lui.

    Scandal în Scobinți – Hîrlău. Sătenii sunt nemulţumiţi de medicul de familie din localitate pe motiv că acesta “vânează” pe cei care aduc plocon, iar ceilalţi sunt lăsaţi în voia sorţi, fără reţetă medicală eliberată sau consultaţii, chiar dacă sunt programaţi. Este vorba despre Constantin Andronic, medic ce lucrează în localitate de aproape 30 ani şi care are, culmea, cele mai multe persoane înscrise la cabinetul lui.

    De exemplu, o bătrână care avea programarea făcută de două săptămâni de zile era să facă infarct de supărare că nu a fost chemată în cabinet, la consult şi pentru a i se elibera reţeta. Ea a fost lăsată “pe dinafară” pentru că au avut alţii prioritate.

    Femeia povesteşte că a fost repezită de medic după ce a aşteptat mai bine de patru ore pe hol şi a fost chemată în altă zi pentru ca reţeta să-i fie eliberată. De aici şi până la supărare a fost numai un pas.

    Întrebat de reporterii BIT TV, medicul de familie acuzat spune că a încercat să o ajute şi să-i acorde ajutor de specialitate însă aceasta a refuzat. Reţetă pentru medicamente nu a mai putut să-i dea pe motiv că numărul maxim de eliberare, 24, fusese atins deja.

    În ajutorul bolnavei care acuză dureri puternice în piept, a sărit farmacista care i-a dat medicamentul de care avea nevoie.

    Medicul de familie acuzat spune că îi pare rău de cele întâmplate.

    Pentru a evita o neplăcere, pacienta şi-a transferat fişa medicală la alt medic. Vezi materialul video în cadrul știrilor INFOBIT

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet