23.5 C
Paşcani
joi, iulie 7, 2022
Array

Șase permise auto reținute de polițiștii din Târgu Frumos

Acţiune pe linie de siguranță rutieră organizată de Poliția Orașului Târgu Frumos

În data de 26 septembrie a.c. polițiștii rutieri din Târgu Frumos au acţionat pentru prevenirea şi constatarea abaterilor generatoare de evenimente rutiere, cu preponderenţă al conducerii autovehiculelor de persoane aflate sub influenţa alcoolului sau în stare de ebrietate.

Cu această ocazie au fost legitimate 41 de persoane, testați 35 de conducători auto și aplicate 28 de sancțiuni contravenționale în valoare de circa 5.800 de lei. Au fost constatate 4 infracțiuni, reținute 6 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare.

Exemple:  – C. Ionel, de 43 ani din com. Bălţaţi, jud. Iaşi a condus un autoturism pe DC 116 Bălţaţi, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat.

– D. Andrei, de 26 ani, din Târgu Frumos a condus un autoturism pe str. Petru Rares din localitate, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi au fost conduși la spital pentru recoltare de probe de sânge.

Au fost întocmite dosare penale pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Primăria Pașcani otrăvește pământul cu gunoaiele de pe domeniul public

Primăria Pașcani continua sa transporte remorci cu gunoaie, in...

Angajări în domeniul medical, la Pașcani

Se fac noi angajări în domeniul medical în municipiul...

Modernizări la Școala Specială Pașcani. Proiect de peste 17 milioane de lei – FOTO

Școala Gimnazială Specială din municipiul Pașcani, din zona Vale,...

Începe realizarea noii strategii de dezvoltare a Pașcaniului

Au fost stabilite firmele care urmează să facă noua Strategie Integrată...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow