4.7 C
Paşcani
sâmbătă, decembrie 10, 2022
Array

SĂRBĂTOAREA SFINTEI MARII, ÎN SIGURANŢĂ. 300 DE POLITISTI VOR FI CU OCHII PE HOTI SI SCANDALAGII

Peste 300 de poliţişti vor fi la datorie, pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (Sfânta Marie), pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea tuturor faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

În perioada premergătoare Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 14 – 18 august a.c., pe lângă dispozitivul curent, s-au luat o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică .
Poliţiştii au misiunea de asigurare a ordinii şi liniştii publice, de prevenire şi combatere a furturilor, vagabondajului, cerşetoriei, a comerţului ilegal, de asigurare a fluenţei circulaţiei, precum şi de a acţiona pentru preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.
Astfel, peste 300 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.
Prezentul mesaj este confidenţial şi aparţine Poliţiei Române. El se adresează numai persoanei menţionate ca destinatar, precum şi altor persoane autorizate să-l primească. În cazul în care nu sunteţi destinatarul vizat, vă aducem la cunoştinţă că dezvăluirea, copierea, distribuirea sau iniţierea unor acţiuni pe baza prezentei informaţii sunt strict interzise şi atrag răspunderea juridică. Dacă aţi primit acest mesaj dintr-o eroare, vă rugăm să ne anunţaţi imediat, ca răspuns la mesajul de faţă, şi să-l ştergeţi apoi din sistemul dumneavoastră. Apreciem şi vă mulţumim pentru cooperare.

IJP IASI

 

Alte articole

Ședință pentru amenajarea unei piste pentru biciclete în Hârlău

Ședință extraordinară vineri, 9 decembrie, în Hârlău. Aleșii locali...

Tradiții mironiste de Crăciun

C.P. Două evenimente care anunță sosirea Crăciunului sunt în...

Spectacol umanitar la Mogoșești-Siret, pe 16 decembrie

Spectacol umanitar la Mogoșești-Siret, pe 16 decembrie, de la...
Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow