13.5 C
Paşcani
sâmbătă, mai 28, 2022
Array

Sarbatoare la Lespezi, dupa furtuna. Alessia, Jan de Craiova si Constantin Enceanu au facut spectacol -FOTO/VIDEO

Aseară la Lespezi a avut loc un spectacol care a dat emoții mari organizatorilor. O furtună puternică a generat defecțiuni la sistemul electric, fapt ce a pus în pericol întreaga manifestare, pregătită pentru invitați și locuitorii comunei.
Spectacolul a început abia în jurul orelor 18.00 după ce vremea s-a mai liniștit, cu o schimbare binevenită de program: Fanfara Stamate din Suceava a susținut un concert folcloric de excepție,”la rece”, fără sonorizare, timp de o oră, salvând situația în timp ce se căutau soluții pentru rezolvarea problemelor tehnice.

Deoarece spectacolul a început mai târziu decât fusese programat, atât edilul comunei, Ioan Lazăr, cât și ceilalți politicieni sosiți la eveniment, au renunțat la discursurile din deschidere, pentru a lăsa loc prestației artiștilor, așteptați de cei peste 2000 de locuitori adunați la sărbătoarea comunei.
După ce s-a găsit o soluție independentă de furnizare a curentului electric, cu ajutorul unui generator, în jurul orelor 19.30, a urcat pe scenă craioveanul Constantin Enceanu, care a încântat publicul cu piese de muzică populară, de pe ultimul său album.
A urmat Mario Buzoianu, care a încins atmosfera cu cântece de petrecere și piese cunoscute din repertoriul său etno.

În jurul orelor 21.30 a urcat pe scenă Alessia cu trupa sa de dansatoare, în apaluzele publicului. Prestația artistei, care a abordat și piese cunoscute din repertoriul internațional pentru a mulțumi preferințele tuturor celor prezenți, a durat mai bine de o oră.
Seara a fost încheiată de Jean de la Craiova care a reușit să anime spectatorii cu muzică de petrecere pentru toate gusturile, dar și cu piesele sale, cântate alături de public.

Finalul sărbătorii de la Lespezi a fost unul spectaculos, prin focul de artificii care a durat minute în șir, reușind să impresioneze pe toți cei prezenți.

În consecință, cu toate problemele apărute, produse de furtună și defecțiunile la sistemul electric, au fost găsite repede soluții salvatoare, ce au transformat Ziua Comunei de la Lespezi într-un succes, reușind să capteze atenția publicului mai bine de 5 ore, cât a durat programul artistic.

Zilele Comunei Lespezi – Galerie Foto

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Alertă falsă cu bombă în gara Pașcani

Alertă privind o posibilă bombă în gara municipiului Pașcani,...

Idei de afaceri numai bune dacă te-ai mutat la țară (P)

Chiar dacă ai propriul job și nu ești interesat...

Transportul public local, program special de 1 Iunie

Operatorul pascanean de transport public local isi modifica programul...

FOTO/VIDEO Accident rutier cu mai multe victime, în Conțești

Accident rutier grav in localitatea Contesti, vineri, 27 mai,...



Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow