25.2 C
Paşcani
sâmbătă, iunie 25, 2022
Array

Sărbătoare în Moțca. Hramul satului de Sf. Nicolae

biserica motca

Sute de localnici din Motca s-au pregatit astazi pentru a serba hramul satului si al bisericii ce poarta numele Sfantului Nicolae. Dis-de-dimineata, oamenii au participat la slujba religioasa si au adus pomene celor trecuti in nefiinta.

A devenit deja o traditie ca in fiecare an sa se faca mancare pentru toti cei care participa la slujba. Astfel, cateva mii de sarmalute aburinde, 60 l de ciorba si peste prajit, pentru aproape 200 de oameni, au fost pregatite de o firma de catering si aduse in praznicarul lacasului de cult. Anul acesta, toata mancarea a fost oferita de edilul comunei, Constantin Serioja Hobinca.

Si in casele gospodarilor din localitate sunt puse pe masa bucate alese, asa cum se obisnuieste la fiecare hram. Si pentru ca suntem in Postul Craciunului, toata mancarea este de post.

Ziua s-a incheiat cu un bal la Caminul Cultural din localitate, cu muzica populara si voie buna la care a fost invitata toata lumea din sat.

Acelasi eveniment a avut loc si la Biserica Sf. Nicolae din Harlau. Credinciosii au participat la slujba religioasa de dimineata, iar apoi au sarbatorit in familie.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow