More

    Săptămâna viitoare – Târg de ceramică în Parcul Copou

    Array

    indiecraft

    În perioada 28-30 iunie, în Parcul Copou din Iași, va avea loc cea de-a XXXI-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”. Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova şi Ucraina.

    „După treizeci de ediţii, Târgul de la Iaşi a ajuns să se individualizeze între manifestările similare din ţară, câştigându-şi un frumos şi binemeritat renume. La Iaşi vin olari din toată ţara, iar alături de ei specialişti din centre specifice împreună cu toţi iubitorii acestei arte vechi de milenii. Se poate spune astfel că aici fiinţează o adevărată bursă a olăritului şi a frumosului ce se naşte din roata olarului”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Iasi, Cristian Adomnitei.

    Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Iași, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Iași, Primăria Municipiului Iași și Direcția Județeană pentru Cultură Iași.

    La ediţia din acest an vor fi prezenţi meşteri din: Cătămărăşti Deal şi Dorohoi – Botoşani, Codlea – Braşov; Braniştea – Galaţi; Corund şi Miercurea Ciuc – Harghita; Schitu Stavnic – Voineşti, Iaşi; Baia Mare – Maramureş, Şişeşti – Mehedinţi; Româna-Balş şi Vădastra – Olt; Marginea – Suceava; Horezu, Lungeşti şi Vlădeşti–Vâlcea; din Chişinău, Drochia, Ialoveni şi Nisporeni – Republica Moldova şi din Regiunile Cernăuţi şi Vinnitsa – Ucraina.

    Ediţia a XXXI-a a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000” se va deschide oficial vineri, 28 iunie a.c., de la ora 11:30. Ulterior, de la 12:00 pana la 21:30 va fi desfacerea si prezentarea produselor. Targul se va inchide duminica, 30 iunie, la ora 21:00.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Recomandările Comisiei Europene pentru Crăciun și Revelion: Reuniuni restrânse cu mască de protecție în casă și fără colindat

    Comisia Europeană a adoptat miercuri o strategie pentru gestionarea pandemiei în următoarele luni de iarnă. Executivul european cere statelor membre să mențină carantina pe timpul...

    “Sfântul Nicolae văzut prin ochi de copil”, concurs organizat online de Liceul Tehnologic Economic ,,Nicolae Iorga” Paşcani

    Pandemia muta pana si concursurile scolare in mediul online. De aceasta data este vorba despre proiectul “Sfantul Nicolae vazut prin ochi de copil”, organizat...

    Familia din Lespezi cu cvadrupleți, vizitată de părintele Dan Damaschin de Ziua Națională a României. Au primit lemne, haine, alimente si multe alte bunuri...

    De Ziua Romaniei, mama eroina din satul Buda, comuna Lespezi care a nascut cvadrupleti a fost vizitata de parintele Dan Damaschin, de la biserica...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI