10.5 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Săptămâna „Școala Altfel”, la Școala Gimnazială Specială Pașcani

În perioada 1-5 aprilie 2019, la Școala Gimnazială Specială Pașcani se va desfașura programul Săptămâna „Școala altfel”. Unitatea de invatamant va desfasura o serie de activități cu tradiție pentru comunitatea pășcăneană.

Ziua de luni, 1 aprilie, debutează cu un simpozion adresat părinților și specialiștilor care lucrează cu copiii cu tulburări din spectrul autist.

Marți, 2 aprilie, fiind și Ziua Internaţională pentru Conştientizarea Autismului, vor avea loc activitățile principale derulate în cadrul proiectului „Albastru pentru solidaritate” aflat la ediția a VI a, și anume marșul și funda umană.

Miercuri, 3 aprilie va avea loc “Cupa Primăverii” la tenis de masă, eveniment la care sunt așteptați elevi din 6 județe, de la peste 15 școli.

Mentionam ca pe toată perioada săptămânii veți putea admira o expoziție de lucrări ale copiilor care au tulburări din spectrul autist.

COMUNICAT: Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, celebrată la nivel mondial pe data de 2 aprilie, Școala Gimnazială Specială Pașcani organizează activități dedicate acestei zile, la care sunt așteptați toți cei care doresc să susțină persoanele cu tulburări din spectrul autist. Activitățile planificate fac parte din cadrul proiectului educativ județean „ALBASTRU PENTRU SOLIDARITATE” aflat la ediția a VI a și se vor desfășura după cum urmează:

26 martie – 7 aprilie 2019, Expoziția „Lumea văzută prin ochii copilului cu autism”

1 aprilie 2019 – începând cu ora 12.30, Simpozionul „Alături de copilul cu autism. Să-l cunoaștem mai bine, să-l ajutăm mai mult!”, invitați speciali psihoterapeut Tudor Mitasov, terapeut ocupațional Inge Jose Smelik și lector univ. Oana Dănilă, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

2 aprilie 2019 –  în intervalul orar 10: 30- 12:00, Marșul solidarității, organizat pe traseul Școala Gimnazială Specială Pașcani – Esplanadă – Scările mici – Strada Ștefan cel Mare și Sfânt – Primăria Municipiului Pașcani, Flash mob, organizat pe scările mari, în același interval de timp și Funda umană organizată în Piața Primăriei, în intervalul orar 11:30- 12:00

Obiectivele proiectului:
1. Informarea și sensibilizarea comunității locale cu privire la problematica autismului, pentru acceptarea și integrarea copiilor cu tulburări din spectrul autist în societate, prin implicarea în realizarea fundei umane și participarea la „Marșul solidarității” cu ocazia Zilei Internaționale de conștientizare a autismului din data de 2 aprilie 2019;
2. Prezentarea unor modalități moderne de intervenție în terapia copilului cu autism, de către specialiștii Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, de către specialiștii Fundației „Ancora Salvării” Iași și ai altor instituții în cadrul Simpozionului Alături de copilul cu autism—Să-l cunoaștem mai bine, să-l ajutăm mai mult!
3. Valorizarea creațiilor artistice ale elevilor cu autism din Școala Gimnazială Specială Pașcani și din alte școli participante, prin realizarea unor expoziții cu lucrări proprii ce vor fi expuse la instituțiile partenere din proiect, prin Expoziția Lumea văzută prin ochii copilui cu autism
4. Dezvoltarea spațiului virtual ca mediu de conștientizare a tulburării din spectrul autist

Pentru a participa la activitățile propuse de Școala Gimnazială Specială Pașcani este necesară completarea unui formular online, disponibil la adresa https://goo.gl/forms/5uGT1YlSovNRuBew2

Alte articole