6.7 C
Paşcani
miercuri, octombrie 20, 2021

Săptămâna prevenirii criminalității. 02 octombrie – prevenirea delicvenței juvenile

Săptămâna prevenirii criminalității. 02 octombrie – prevenirea delicvenței juvenile

 În această săptămână, elevii, profesorii și chiar cetățenii alături de polițiși sunt implicați în activități educative și de prevenire pentru că s-a dat startul Săptămânii prevenirii criminalității. De exemplu, la Pașcani, agenții de la Proximite vor fi în școli sau prin oraș pentru a informa cetățenii cum să se ferească de hoți. Ziua de 2 octombrie este dedicată prevenirii delicvenței juvenile.

 A început Săptămâna prevenirii criminalității. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi derulează în perioada 02 – 06 octombrie a.c. evenimentul dedicat câtor mai mulți cetățeni, de la cei mici până la pensionari. Evenimentul iniţiat de Poliţia Română are acoperire naţională şi îşi propune să evidenţieze rolul important pe care prevenirea criminalităţii îl are în comunitate. Manifestarea are un specific aparte, fiecare zi fiind destinată unei anumite tematici, după cum urmează: 02 octombrie – prevenirea delincvenţei juvenile.

Luni, 2 octombrie, oamenii legii din Pașcani și-au propus să meragă în școli. Astfel, la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Pașcani elevii și profesorii au fost implicați în activități de prevenire.

În cadrul acestor întâlniri, poliţiştii au abordat teme precum limitele răspunderii penale a minorilor, cauzele şi condiţiile favorizante comiterii de infracţiuni, consecinţele juridice ale comiterii faptelor penale şi contravenţionale.

S-au oferit materiale prevenite celor prezenți, unde s-a pus accent pe prevenirea comportamentelor violente fizic şi verbal.

Mâine, 03 octombrie este ziua dedicată prevenirea victimizării minorilor.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Surpriză! Când apare noul film din seria “Singur acasă” și cine joacă în el. Trailerul a fost lansat deja

Un nou film din seria “Singur acasă” va fi lansat pe 12 noiembrie 2021. Acesta se va...

Amenzi mari pentru șoferii care parchează pe trotuar. Proiect legislativ adoptat Senat

Șoferii din România care nu sunt atenți în momentul în care își parchează mașinile pe spațiile pietonale...

Creșă mică în spatele RAGCL. Legislativul local, convocat din nou

Legislativul pășcănean este convocat în ședință de îndată pentru a hotărî amplasamentul noii creșe din municipiu. Ședința...

România va avea o „bursă a lemnului” în 2022

Asociaţia Forestierilor din România – ASFOR şi Bursa Română de Mărfuri (BRM) au încheiat un memorandum de...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI