6.9 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Săptămâna Patimilor. Marțea Mare, slujbă: Pilda celor zece fecioare

Săptămâna Patimilor. Marțea Mare, slujbă: Pilda celor zece fecioare. Pe 13 aprilie 2020, în Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, Sfinţii Părinţi au rânduit să se citească Pilda celor zece fecioare.

Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înţelepte” şi cinci „neînţelepte”, care se pregătesc pentru nuntă, scrie crestinortodox.ro. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănata unei nunţi. Hristos se numeşte pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

În această pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor nebune este pe sfârşite.

Fecioarele „neînţelepte” (nebune) vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că şi candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele.

Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” şi uşa se închide. Vor ajunge şi fecioarele nebune, dar vor găsi uşa închisă. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”.

Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pilda se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”. Hristos a dorit ca prin această pildă să ne descopere importanta pregătirii în vederea judecăţii de apoi, scrie crestinortodox.ro.

sursa Dcnews.ro

Alte articole