Sala de sport de la stadionul municipal din Paşcani a fost redeschisa, începând de astăzi. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Primăriei în urma unui control al inspectorilor de la ISU. S-a constatat că sala nu are nevoie de autorizaţie de securitate la incendiu deoarece capacitatea ei este sub 200 de locuri.
Cu sau fără autorizaţie, clădirea trebuie să respecte o serie de condiţii pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. Purtătorul de cuvânt al instituţiei spune că acolo se găsesc dotările necesare şic a documentaţia PSI a fost deja avizata.
Sala de sport este folosită mai mult pentru antrenamentele sportivilor de la Clubul CSM Paşcani iar tribuna are 153 de locuri. Investiţia a fost dată în folosinţă în anul 2011, cu fonduri de la bugetul de stat, dar nici acum nu a fost făcută recepţia finală din cauza unor lucrări de sistematizare din împrejurimi. Ea a fost închisă acum câteva zile de frica controalelor inspectorilor de la ISU, în urma tragicului eveniment de la clubul Colectiv din capitală.