19.3 C
Paşcani
marți, iunie 22, 2021
19.3 C
Paşcani
marți, iunie 22, 2021
Array

S-a stabilit ce lefuri vor avea bugetarii

oferta.oceancredit.ro

Ultimele știri

Potrivit unui proiectul de lege, salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 august 2016. Cea mai mică renumeraţie va fi de 1.250 de lei pentru funcţionarii cu studii medii şi generale, iar cel mai mare de 15.000 de lei pentru preşedintele României.

Bugetarii vor avea salariile majorate din luna august a acestui an potrivit proiectului de OUG al Guvernului, care arată că cel mai mic salariu va fi de 1.250 de lei pentru funcţionarii cu studii medii şi generale, iar cel mai mare de 15.000 de lei pentru preşedintele României. Potrivit proiectului de act normativ, venitul personalului plătit din fonduri publice salariul este alcătuit din salariul de bază corespunzător funcţiei, solda de funcţie sau salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, indemnizaţiile lunare precum şi compensaţii, indemnizaţii, sporuri, majorări, prime şi premii în funcţie de categoria de muncă.

Conform proiectului de Ordonanţă de Urgenţă, ce ar urma să intre în vigoare de la 1 august 2016, prevede că preşedintele României va avea un salariu lunar brut de 15.000 de lei iar Patriarhul va încasa o indemnizaţie lunară de 13.706 lei. Aceeaşi sumă, de 13.706 lei, va fi încasată ca venit lunar şi de preşedinţii celor două camere ale Parlamentului, dar şi de premierul ţării, se notează în proiectul de act normativ. Miniştrii şi consilierii prezidenţiali vor avea un venit lunar brut de 12.124 de lei, se arată în document, iar senatorii şi deputaţii vor fi plătiţi cu 10.150 de lei. Potrivit proiectului de act normativ, un profesor universitar cu peste 25 de ani vechime poate ajunge la un salariu de bază de 5.339 de lei iar pentru unul cu până la 10 ani vechime indemnizaţia salarială lunară va fi de 4.084 de lei. În cazul dascălilor din învăţământul preuniversitar salariile vor fi între 1.700 şi 3.400 de lei, iar pentru un consilier de probaţiune cu până la cinci ani de experienţă indemnizaţia va fi de 4.493 de lei, se arată în proiect.

Pentru medicii primari salariile vor fi între 2.832 şi 3.526 de lei în timp ce pentru medicii stagiari indemnizaţiile vor fi cuprinse între 1.479 şi 1.842 de lei, se mai notează în document.  După data de 1 august 2016, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, alături de Ministerul Finanţelor Publice vor elabora normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă, care vor fi publicate în Monitorul Oficial. Ordonanţa se va aplica până la intrarea în vigoare a unui nou act normativ privind salarizarea personalului din instituţiile publice.

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer senin
19.3 ° C
20.2 °
18 °
84 %
0.8kmh
7 %
mar
28 °
mie
29 °
joi
30 °
vin
31 °
sâm
25 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI