29.1 C
Paşcani
marți, iunie 22, 2021
29.1 C
Paşcani
marți, iunie 22, 2021
Array

S-a spânzurat a doua zi de Paști

oferta.oceancredit.ro

Ultimele știri

Pentru unii sărbătorile pascale reprezintă un motiv de bucurie, însă nu la fel a fost şi pentru un bărbat din Soci, comuna Miroslovești. Gândurile negre a pus stăpânire pe el şi a decis să îşi pună capăt zilelor în a doua zi de Paşti. Trupul neînsufleţit a fost găsit de fiica acestuia care a alertat Poliţia.

Cuprins de gânduri negre un bărbat de 67 ani din Soci a decis să îşi încheie socotelile cu viaţa. Spiridon Perju, rămas văduv de câţiva ani locuia cu fiica şi ginerele lui. Luni seara, pe 2 mai în timp ce a rămas singur acasă, bătrânul s-a spânzurat cu un cablu electric.

Cadavrul a fost găsit de fiica acestuia, în vârstă de 40 ani, în jurul orei 20.30 care a alertat Poliţia. Acesta a fost transportat la IML pentru necropsie în vederea stabilirii cauzelor morţii.

Psihologii atrag atenţia dacă avem persoane în familie sau vecini cu depresii să le acordăm mai multă atenţie mai ales în perioada sărbătorilor când stările depresive se accentuează. De asemenea, cei care suferă de anumite probleme emoţionale sunt sfătuiți să caute ajutor la prieteni, rude sau personal specializat.

Bărbatul nu a lăsat nici un bilet de adio prin care să îşi motiveze gestul. Acesta va fi îngropat mâine la cimitirul din localitate, însă fără slujbă religioasă.

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer fragmentat
29.1 ° C
29.7 °
26.2 °
58 %
0.7kmh
58 %
mar
29 °
mie
28 °
joi
30 °
vin
30 °
sâm
27 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI