16.8 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

S-a rezolvat cu fondurile europene pentru agricultură. După luni întregi de tăcere și lipsă de suport pentru agricultură, avem un….calendar orientativ și probabil!

În ultimii 2 ani, agricultura românească a trecut printr-una dintre cele mai grave perioade. De la seceta pedologică extremă, la pandemie și acum inundații, măsurile de sprijin au fost aproape inexistente. De la informații absolut necesare, până la proiecte concrete. În plus, pe fondul celui mai mare exercițiu financiar multianual european 2021-2027, încă nu știm nimic sigur și concret. Fondurile europene nerambursabile ce pot fi accesate prin programele dedicate agriculturii și care ar putea salva zeci și sute de mii de entități implicate în agricultură și, pe cale de consecință, ar aduce un aport semnificativ economiei și dezvoltării, în special celor rurale, sunt așteptate cu disperare. Întrebările sunt extrem de numeroase, așteptările și nevoile sunt enorme, în timp ce reacția Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este una minimală. Cu foarte mare greutate, MADR a anunțat perioadele de lansare a submăsurilor aferente Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR)- Măsuri de tranziție și forma finală a grilei de selecție.
Vorbim de un calendar, atenție, orientativ și probabil via Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în care termenele și datele clare și precise sunt înlocuite de sintagmele “sfârșitul lunii iulie” și “a doua jumătate a lunii august” pentru submăsurile:
• 17.1- Prime de asigurare a culturilor, plantelor și animalelor
• 9.1- Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol
• 6.1- Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri
• 6.3- Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici
• 16.4- Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare
• 16.4a- Sprijin acordat pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectorul pomicol
• 6.2- Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale
• 6.4- Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole
• 4.1- Investiții în exploatații agricole
• 4.2- Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor agricole
• 4.2a- Sprijin pentru investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol
• 4.3- Investiții pentru dezvoltarea , modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice, componenta infrastructură de acces agricolă
Astfel, după cum se poate vedea, pentru unele dintre cele mai importante submăsuri dintr-un program ce are la dispoziție miliarde, toți cei care au nevoie de fondurile europene absolut vitale au la dispoziție doar probabilități și termene vagi, după care ar trebui să se ghideze și în pregătirea documentației necesare! Una deloc ușoară.
La asta adăugându-se și faptul că, în continuare, singurul criteriu de care ține cont MADR este cantitatea în detrimentul calității și al actualizării legislației specifice în așa fel încât reprezentanții agriculturii românești să poată beneficia de un suport cu adevărat concludent.
Ca și măsurile acordate firmelor afectate de COVID-19, mi-e teamă că și PNDR-ul se transformă într-o acțiune populistă, încropită în grabă, superficial, fără niciun interes real de obținere a rezultatelor și obiectivelor pentru care a fost creat, nefundamentat și neadaptat pe realitatea actuală românească și europeană. Un alt program și alte miliarde care se pierd fără să-și atingă ținta pe care actualii guvernanți îl vor trece la capitolul realizări, dându-l exemplu pozitiv de fiecare dată când vor fi întrebați ce au făcut pentru agricultura românească.
Între timp, inundațiile fac ravagii, agricultura și satele românești stagnează, banii europeni se pierd din incapacitatea de lucru responsabil, competent și adaptat nevoilor reale, iar pentru România unei Europe în care agricultura modernă devine de la o zi la alta o realitate șansele se împuținează cu fiecare zi cu care MADR ne oferă doar informații și suport orientative și probabile.
Pe această cale, solicit public ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, domnul Adrian Oros, să ne comunice în ce fel a adaptat programele MADR la noua politică comună agricolă și care sunt măsurile concrete de până acum pentru susținerea agriculturii românești în așa fel încât ea să devină una cu adevărat sustenabilă și modernă, adaptată epocii în care trăim.

Deputat de Iași,
Secretarul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților,
Vasile Toma

Alte articole