More

    Ruginoasa: Poliţist cu multiple personalităţi: infractor, victimă şi anchetator

    Array

    Un subofiţer de la Postul de Poliţie Ruginoasa a fost trimis în judecată pentru că a falsificat declaraţiile victimelor şi învinuiţilor din două dosare.
    Poliţistul Ionuţ Toma a fost acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, pe 24 septembrie, de fals intelectual, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Subofiţerul ar fi inventat declaraţiile victimelor şi învinuiţilor pentru a finaliza mai repede două dosare penale.
    „În două dosare repartizate spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, în loc să desfăşoare activităţi investigative la care era obligat potrivit legii, a plăsmuit declaraţiile, pe care le-a atribuit în fals unor persoane cu calitate judiciară în cauze, finalizând anchetele cu propunere de neîncepere a urmăririi penale”, a precizat Carmina Pascal, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.
    Potrivit anchetatorilor, în aprilie 2008, Petronela C. din Ruginoasa a reclamat la Postul de Poliţie din comună o faptă de distrugere. Însă, în loc să audieze martori şi să găsească făptaşul, Toma a redactat în fals o declaraţie a victimei în care preciza că îşi retrage plângerea. Mai mult, susţin procurorii, subofiţerul ar fi inventat şi o declaraţie a principalului suspect, în care menţiona că bărbatul recunoaşte faptele.
    În octombrie 2008, soţul femeii ar fi depus o plângere pentru distrugere şi lovire împotriva a patru persoane. Din nou, spun procurorii, subofiţerul Ionuţ Toma ar fi scris o declaraţie a unui suspect, dar şi una prin care partea vătămată îşi retrăgea plângerea.
    Continuare pe Adevarul.ro

    Ce părere ai?

    Related Articles

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet