10.8 C
Paşcani
marți, aprilie 23, 2024

Romsilva a luat 1,7 hectare înapoi de la o femeie care primise pădurea în urmă cu 13 ani

Statul român cere înapoi terenul ocupat de o ieşeancă. Deşi, de regulă, cetăţenii sunt cei care cheamă în judecată instituţiile statului pentru retrocedarea unui teren, de această dată s-a întâmplat invers. Reprezentanţii Romsilva şi urmaşii unei sătence din Brăeşti s-au întâlnit pe holurile Judecătoriei Paşcani şi ale Tribunalului, statul cerându-şi pământul înapoi.

În 1999, R.S. a fost pusă în posesie pe o suprafaţă de 2,02 ha de teren. Deşi validarea reconstituirii dreptului de proprietate fusese făcută pentru o suprafaţă de teren agricol, conform procedurii legale specifice, terenul pe care femeia fusese pusă în posesie era de fapt, în bună parte, pădure. Romsilva şi-a dat seama de situaţie abia în 2018, când unul dintre cei doi copii ai lui R.S. a trimis o adresă prin care acesta reclama faptul că au fost făcute tăieri de arbori de pe „proprietatea sa”.

De fapt, bărbatul nici măcar nu era moştenitorul lui R.S., singura moştenitoare fiind sora sa. Ca urmare, Romsilva s-a adresat instanţei cu o acţiune în revendicare, cerând retrocedarea a 1,35 ha de pădure. În faţa judecătorilor, fiica lui R.S. a afirmat că mama sa nu depusese nicio cerere privind pădurea, dar că nu era vina ei că primise pădure în loc de teren arabil.

În timpul procesului, s-a constatat că într-adevăr, R.S. primise pădure în loc de teren arabil. Mai mult, deşi pe titlul de proprietate suprafaţa ocupată de pădure era de 1,35 ha, de fapt pădurea ocupată în fapt era cu 3.700 mp mai mare.

„Terenul în cauză este inclus în amenajamentele silvice atât anterior, cât şi după anul 1990, fiind proprietate publica a statului, iar aceeaşi situaţie juridică există şi la momentul soluţionării acţiunii de faţă”, au constatat magistraţii Judecătoriei Paşcani. Aceştia au obligat-o pe fiica lui R.S. să lase către Romsilva, în „deplină proprietate şi liniştită posesie”, cele 1,72 ha de pădure ocupate. În schimb, magistraţii au respins pretenţia Romsilva ca femeia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a contravalorii expertizei efectuate în cauză, constatând buna-credinţă a acesteia.

„Dincolo de împrejurarea că pârâta nu a făcut apărări de natură a combate susţinerile reclamanţilor, pârâtei nu-i revine nicio culpă pentru eroarea comisiilor de fond funciar de a include în titlul autoarei teren aparţinând statului, respectiv teren care nu putea face obiectul retrocedării”, au conchis judecătorii. Romsilva a atacat sentinţa cu apel, cerând plata expertizei. Tribunalul s-a pronunţat ieri, respingând şi el această pretenţie. Romsilva mai are totuşi posibilitatea recursului.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole