13 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Românii cu amenzi neplătite vor avea dreptul la un mediator de la Fisc, iar executarea silită se suspendă până la finalul procedurii

ANAF a publicat ​Ordinul care reglementează procedura de mediere între autoritatea fiscală și contribuabili, aceasta aplicându-se persoanelor pentru care a fost demarată procedura de executare silită. Aceștia au posibilitatea ca, în termen de 15 zile de la comunicarea somației, să depună la organul fiscal competent o notificare privind intenţia de mediere. Fac obiectul procedurii de mediere între organul fiscal şi debitor obligaţiile fiscale, amenzile de orice fel, precum şi alte creanţe bugetare, specificate în somaţie. Foarte important: de la data la care debitorul notifică organului fiscal intenţia de mediere, se suspendă procedura de executare silită.

Procedura de mediere constă în:
a) clarificarea situaţiei obligaţiilor înscrise în somaţie, dacă respectivul debitor are obiecţii cu privire la acestea;
b) analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a situaţiei economice şi financiare a debitorului în scopul identificării unor soluţii optime de stingere a obligaţiilor, inclusiv posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege.

În termen de maximum două zile de la primirea notificării privind intenţia de mediere, organul fiscal înştiinţează debitorul cu privire la organizarea întâlnirii în vederea realizării procedurii de mediere. Data organizării întâlnirii nu trebuie să depăşească termenul de 10 zile de la primirea notificării intenţiei de mediere.

CONTINUARE PE HOTNEWS.RO

Alte articole