10.7 C
Paşcani
joi, octombrie 28, 2021
Array

României, în presa de peste Ocean: Este cea mai frumoasă ţară a Europei

„Este România cea mai frumoasă ţară a Europei? Chiar ar putea fi”. Sub acest titlu, jurnalista Patti Morrow, de la Huffington Post, face un tablou elogios al ţării noastre, declarându-se entuziasmată de ceea ce a văzut în România.

“Pieţe din oraşe încântătoare ce datează din timpuri medievale, dealuri cu pante blânde care se întind cât vezi cu ochii, castele învăluite de misterul Contelui Dracula, panorame minunate asupra culmilor stâncoase ale munţilor şi o reţea ce pare infinită de fortăreţe şi biserici. Şi să nu uităm de Transfăgărăşan, fără îndoială cel mai spectaculos drum din lume. Frumuseţea naturală a României şi diversitatea ei culturală ar putea să vă surprindă. Mărginită de Marea Neagră din sud-estul Europei, printre atracţiile acestei ţări se află şi fluviul Dunăre şi Munţii Carpaţi”, aşa îşi începe jurnalista americană articolul.

Bucureştiul este primul oraş prezentat de Patti Morrow, care se declară impresionată de Casa Poporului, a doua cea mai mare construcţie din lume. Amintind de Palatul din Primăverii al lui Nicolae Ceauşescu, ea face o trecere către farmecul Centrului vechi. „Labirintul străzilor înguste şi arhitectura clădirilor vechi din Bucureşti îi atrage pe vizitatori să meargă în magazinele de antichităţi, cafenele şi galerii”, notează ea.

A doua recomandare este Sibiul despre care spune că nu este doar unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, ci, probabil, din întrega Europă.

„Sighişoara este considerată unul dintre cele mai frumoase şi mai bine conservate oraşe medievale din Europa”, îşi continuă jurnalista americană recomandările, comentând că străzile pietruite, turnurile, casele burgheze şi bisericile oraşului aduc cu atmosfera magică a Pragăi sau Vienei.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

DE LA ACELAȘI AUTOR

Anunt de pierdere

Pierdut certificat constatator nr. 70820 din 08.08.2018 de la punctul de lucru din sat Pietrosu, comuna Tatarusi,...

O fetiță de 9 anișori, cu o păpușă în brațe, abuzată de un individ. A reușit să o agreseze sexual, după ce a păcălit-o

Un ieșean a fost trimis la pușcărie de către judecători, după ce a fost acuzat că a...

Ard câmpurile din comune. Neglijența oamenilor pun pe drumuri pompierii

Pompierii pascaneni, dar si cei din Targu Frumos sau Harlau primesc foarte multe solicitari in aceasta perioada...

Vom avea restricţii de Crăciun şi de Revelion? Ce spune ministrul Sănătăţii

Valul patru al pandemiei este din ce în ce mai aprig, fapt demonstrat de creșterea îmbolnăvirilor și...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI