12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

România va continua vaccinarea cu AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă. Valeriu Gheorghiță: „Evenimentele trombotice sunt foarte rare”

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a anunțat că România va continua imunizarea cu serul AstraZeneca. „Se continuă vaccinarea cu vaccinul de la AstraZeneca pentru toate grupele de vârstă”, a declarat medicul militar. „Temporizarea sau renunțarea la vaccinare ne poate aduce la forme severe de îmbolnăvire, atât pe noi cât și pe cei din jurul nostru”, a argumentat Gheorghiță.

Valeriu Gheorghiță a precizat că beneficiile vaccinării cu serul de la AstraZeneca-Oxford depășesc riscurile de apariție a evenimentelor trombotice, motiv pentru care se va continua imunizarea.

„Boala se asociază cu un risc considerabil de spitalizare,deces, inclusiv prin evenimente trombotice. Pe de altă parte, evenimentele trombotice raportate post-vaccinare sunt posibile în cazuri foarte rare, iar beneficiile vaccinării depășesc cu mult riscurile care survin după vaccinare legat de aceste potențiale evenimente trombotice. Ca atare, având în vedere contextul epidemiologic din România este important să se continue vaccinarea împotriva Covid cu toate produsele vaccinale disponibile. Este imperios necesar ca un procent cât mai ridicat din populație să se vaccineze cât mai curând posibil pentru a opri efectele acestei pandemii. Temporizarea sau renunțarea la vaccinare ne poate aduce la forme severe de îmbolnăvire, atât pe noi cât și pe cei din jurul nostru. Mai mult, ne poate compromite atingerea acelei imunități de grup pe care ne dorim toți să o atingem pentru a stopa efectele pandemiei. Toate autoritățile din domeniu și specialiștii din sistemul medical monitorizează în permanență toate datele științifice disponibile, atât cele existente cât și cele care urmează să fie publicate privind vaccinarea, indicațiile, profilul de siguranță, datele de eficacitate atât la AstraZeneca cât și la celelalte vaccinuri autorizate„, a explicat coordonatorul campaniei de vaccinare.

Întâlnirea de astrăzi dintre reprezentanții Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătății (MS), Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) și Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) are loc după ce, miercuri, în cadrul unei ședințe în format online, miniștrii Sănătății din UE nu au putut lua o decizie unitară prinvind vaccinarea cu serul AstraZeneca. Unele țări vor să continue vaccinarea cu serul AstraZeneca, sub o strictă supraveghere, în timp ce altele propun să nu-l mai folosească pentru anumite categorii de vârstă.

Continuarea pe Observator

Alte articole