More

    România trece în această noapte la ORA DE IARNĂ. Ora 4 devine ora 3. Duminică e CEA MAI LUNGĂ ZI DIN AN – 25 de ore

    Array

    România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 28 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.

    Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de iarnă, ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că duminică 28 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă zi a anului.

    Trecerea la ora Europei Orientale, sau ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 28 octombrie, dar vor fi afectate de schimbarea de oră 82 de trenuri, dintre care 40 InterRegio, 40 Regio şi două InterCity, a anunţat CFR Călători.

    Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 27 spre 28 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

    În noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

    Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

    Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale are loc tot în 28 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare.

    Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

    România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită “timpul legal român”.

    Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.
    Gandul

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Domnule ministru Cătălin Drulă, vă solicit public să comunicați românilor calendarul asumat de dvs. pentru construcția autostrăzii Iași-Tg.Mureș și sursele de finanțare

    Devine din ce în ce mai clar că, la Ministerul Transporturilor, amânați “la nesfârșit” desemnarea câștigătorului pentru proiectarea autostrăzii Ungheni-Iași-Tg.Neamț, ieșind astfel (în mod...

    Bugetul pentru anul 2021: responsabil, cu sume record pentru investitii

    Majoritatea de dreapta din Parlamentul României a votat marți 2 martie, legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2021. Principiile de...

    Primaria Pascani se joaca cu focul. Gunoiul depozitat ilegal a fost incendiat -VIDEO

    Gunoaiele depozitate ilegal de administratia locala, la iesirea din Pascani au fost incendiate in cursul zilei de astazi. Focul a fost surprins chiar de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI