26.7 C
Paşcani
marți, aprilie 16, 2024

Rezultatele pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora pentru alegerile din 26 mai

Au fost desemnați președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitorii acestora, prin tragere la sorți computerizată, efectuată de Autoritatea Electorală Permanentă, în prezența preşedinţilor birourilor electorale județene și ale sectoarelor municipiului București.

Reamintim că, potrivit legislației electorale în vigoare, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi locţiitorul acestuia sunt desemnaţi de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunţată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorţi computerizată, organizată la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, cu 15 zile înainte de ziua de referință, pe funcţii, dintre persoanele înscrise în Corpul experţilor electorali, cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reşedinţei de sediul secţiei de votare, precum şi pe baza criteriului studiilor absolvite.

Listele le puteti consulta aici.

Alte articole