More

    Rezultate sef serviciu in cadrul Serviciului Administratie Publica – selectie dosare

    Array

    Un nou concurs la Primăria Paşcani. De această dată s-a căutat şef serviciu în cadrul aparatului de specialitate al primarului, mai exact persoana care se va ocupa de hotărârile consiliului local împreună cu secretarul instituţiei. În urma selecţiei dosarelor, doi dintre cei trei candidați au fost declaraţi admişi.

    Mirela Rita Pavel şi Petronela Simona Prteni au fost selectate să participe la proba scrisă, programată pentru data de 20 septembrie care va avea loc la sediul administraţiei locale. Cine va trece şi de această etapă, va susţine interviul în faţa comisiei de examinare.

    Reamintim că în urmă cu două săptămâni Primăria din Paşcani a mai scos la concurs un post. S-a căutat administrator pentru cele două pieţe din Municipiu, iar în urma concursului, purtătorul de cuvânt, Cristian Menegon a obţinut această funcţie.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Șofer urmărit prin Pașcani, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

    Un sofer care a refuzat sa opreasca la semnalele politistilor rutieri a fost urmarit pe strazile municipiului Pascani, sambata, 23 ianuarie, in jurul orei...

    Avem confirmarea oficială: Și amenzile fiscale pot fi plătite, la jumătate din minimul legal, în 15 zile

    Parlamentarii au modificat recent o facilitate importantă pentru contribuabilii care primesc amenzi fiscale. A fost extins oficial termenul în care aceste sume pot fi...

    Virusul SARS-CoV-2 ar putea fi transmis chiar și după vaccinare, avertizează un oficial britanic

    Persoanele vaccinate anti Covid ar putea transmite virusul mai departe, avertizează adjunctul directorului medical al Marii Britanii, profesorul Jonathan Van-Tam, potrivit Mediafax, care citează BBC. Într-un articol...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI