3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Revoluție pe piaţa laptelui de la 1 aprilie. Cum vor arăta etichetele

Dorin Cojocaru, preşedintele Asociaţiei Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), spune că regulamentul 775/2018 al Comisiei Europene nu le va mai permite producătorilor din industria alimentară de la 1 aprilie 2020 să aibă pe eticheta produsului ca fiind fabricat în România în cazul în care acesta are şi 1% din materia primă fabricată în altă ţară. De la 1 aprilie, mulţi vor alege să scrie pe etichetă „Produs în Uniunea Europeană“.

„Până acum legea îţi permitea să spui că ai lapte românesc sau produs românesc dacă materia primă venea majoritar din România. Acum acest regulament schimbă total lucrurile. De exemplu, eu dacă aveam 99% lapte din România eram nevoit să apelez la un trader european. Puteam să aduc lapte din Ungaria fără să modific etichetele. Acum dacă pun inscripţii tradiţionale româneşti trebuie să am pe etichetă că laptele provine din România“, a spus Dorin Cojocaru.

Un produs care va avea chiar şi 1% din materia primă din altă ţară va fi obligat să îşi schimbe ambalajul, iar din „Produs în România“ pe etichete va fi scris „Produs în Uniunea Europeană“.

Continuarea pe ZF

Alte articole