10.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Reţetă zilei – vin fiert. Trei modalităţi simple de a prepara băutura

Vinul fiert este băutura ideală pentru serile de iarnă. Gândul vă prezintă mai jos trei reţete simple de vin fiert.

Medicii nutriţionişti recomandă la sfârşitul zilei un pahar de vin roşu conţine cantităţi mari de polifenoli naturali şi antioxidanţi care nu numai că ajută celulele să lupte împotriva radicalilor liberi, dar cresc şi nivelul de colesterol „bun”. În serile friguroase, puteţi încerca un vin fiert.

Reţetă vin fiert – varianta 1

Ingrediente:

● 1 sticla 750 mililitri de vin alb
● 3 linguri de zahăr
● 3 mere mici
● 1 portocală
● 10 cuisoare
● 10 boabe piper negru
● 2 boabe nucşoara
● 3 boabe cardamom
● 1 steluta anason
● 1/2 lingurita coriandru
● 1 baton scorţişoară de 10 centimetri

Mod de preparare:

Într-un bol puneţi cuişoarele, piperul negru, boabele de nucşoară, cardamonul, anasonul, coriandrul şi scorţişoara. Apoi, tăiaţi mărul felii, scoţând în prealabil cotorul cu un instument spoecial sau pur şi simplu cu cuţitul. După măr, se curăţă portocala, care se secţionează în felii.

Se ia vinul şi cu zahărul şi se pun într-o oală pe arahaz la foc mediu. Între timp, ingredietele puse în primă fază în bol se pun într-o tigaie şi se perpelesc la foc mediu. Acestea se lasă pe aragaz până când ingredietele încep să emane un miros specific vinului fiert. După, puneţi ingredietele în vin. Lăsaţi vinul cu arome să se încălzescă până ce pe marginea oalei se va forma mici bule, maxim 5 minute.

Atenţie: vinul nu trebuie să fiarbă în timpul preparării, deoarece se va evapora alcoolul. După ce pe marginea oalei s-au format mici bule, adăugaţi feliile de fructe şi puneţi un capac pe oală, iar apoi mai lăsaţi pe foc încă 5 minute.

Vinul se va pune în cănu printr-o strecurătoare. Puteţi pune în căni şi câteva felii din fructele fierte. La final adăugaţi batonul de scorţişoară, iar vinul poate fi servit.

Sursă: e-Reţete.ro

Vin fiert – varianta 2

Ingrediente:

● 1 litru de vin roşu sec
● 120 grame de zahăr
● 3-4 cuisoare
● 1-2 batoane de scorţişoară
● 5-6 boabe de piper (opţional)
● coaja de la o jumătate de portocală

Mod de preparare:

Încălziţi bine vinul cu restul ingredientelor într-o cratiţă acoperită, timp de 3-4 minute. Lăsaţi să se răcească băutura preţ de câteva minute.

Serviţi vinul fiert în pahare încălzite.

Sursă: Ceva Bun.ro

Vin fiert – varianta 3

Ingrediente:

● 750 de mililitri de vin roşu
● 180 de mililitri de apă
● 250 de grame de miere
● 15 boabe piper negru
●1 băţ de scorţişoară lung ( mai multe opţional pentru servit)
● coji subţiri de lămâie pentru decor

Mod de preparare:

Se toarnă vinul, apa, baţul de scorţişoară, piperul şi mierea într-o oală. Toate ingredientele se pun pe foc mediu până când se încălzeşte şi începe să formeze bule mici pe marginea oalei.

Apoi, strecuraţi în căni din sticlă transparentă şi decoraţi cu o coajă de lămâie şi o bucată dintr-un băţ de scorţişoară.

Sursă: Food Story

Alte articole