18 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Regulament pentru garaje, balcoane şi terase. Cum pot fi folosite temporar, terenurile din domeniul public/privat al municipiului – DOC

Primăria municipiului Paşcani face primii paşi pentru deblocarea unei probleme de ani de zile. Pe 5 mai a fost publicat pe site-ul instituţiei un proiect de regulament privind utilizarea temporară a domeniului public. Documentul este pus în dezbatere publică până pe 20 mai, perioada în care cei interesaţi pot trimite sugestii sau propuneri pe adresa instituţiei.
Conform raportului serviciilor de specialitate, prin aprobarea noului regulament, se încearcă simplificarea procedurilor de exploatare a suprafeţelor de teren aflate în domeniul public sau privat al municipiului şi deblocarea situaţiei generate mai ales după intrarea în vigoare a noului Cod Administrativ.
Noile contracte vor fi încheiate fără licitaţie, prin încredinţare directă, pe o perioadă de până la 5 ani de zile, pentru, balcoane, terase, căi de acces şi garaje, şi pentru maxim un an de zile pentru comerţ stradal sau amplasarea de panouri publicitare, tonete, frigidere, etc. Terenurile nu vor fi închiriate ci vor fi date în folosinţă, în baza unei cereri şi a documentelor necesare, depusă la Ghişeul Unic sau trimisă pe adresa Primăriei, cu minim 10 zile înainte de folosirea terenului.

Reprezentanţii Primăriei susţin că noul regulament nu acoperă şi cazurile de construcţii ilegale pe terenurile ocupate abuziv, aşa cum sunt cele cuprinse în cele două rapoarte ale Poliţiei Locale. Sunt vizate în special cazurile de prelungire a contractelor existente sau de încheiere de noi contracte.
De asemenea în regulament sunt prevăzute actele şi etapele necesare pentru ocuparea legală a unei suprafeţe de teren din domeniul public său privat al municipiului.

Menţionăm că cele câteva zeci de cazuri consemnate de Poliţia Locală în ultimul raport privind ocuparea ilegală a domeniului public au rămas încă nerezolvate. Pe lista celor cu probleme se afla şi una din societăţile consilierului local Marius Pintilie. El a primit cinci amenzi, contestate în instanţă. Societatea ocupa fără contract mai multe suprafeţe de teren din domeniul public/ privat al municipiului şi le foloseşte fără să plătească chirie. De asemenea acolo au fost edificate construcţii sau extinderi ale spaţiilor comerciale, fără toate documentele necesare. Consilierul local a depus, ulterior, mai multe cereri de închiriere dar au fost respinse pe motiv că, suprafeţele de teren sunt deja ocupate. Cazul a fost mediatizat, pe larg, în presă locală. În ultima sa intervenţie pe acesta temă, consilierul păşcănean a spus că aşteaptă că instanţa de judecata să se pronunţe în acesta chestiune.

CITITI MAI JOS PROIECTUL DE REGULAMENT

Pr.-HCL-nr.-73-din-05.05.2020

Alte articole