17.7 C
Paşcani
duminică, august 14, 2022
Array

Regia de termoficare funcţionează ilegal. Nedelcu: Fără licenţa de operare, nu ne-am transformat în societate comercială, avem pierderi în loc de profit! DOC ANRSC

Regia păşcăneană de termoficare funcţionează ilegal, de ani de zile, fără ca primarul,  consilierii locali şi institutiile statului să intervină. Mai exact RAGCL furnizează căldura fără a avea licenţa de operare şi îşi desfăşoară activitatea organizată că regie deşi trebuia să se transforme în societate comercială de mult timp, conform prevederilor legale. Situaţia a fost confirmată aseară în cadrul emisiunii “Pulsul Zilei” chiar de către directorul unităţii, Gelu Nedelcu, după ce anul trecut ANRSC a atras atenţia asupra acestor probleme intr-un răspuns pentru BIT TV.
Şeful regiei a explicat că nu a obţinut o nouă licenţa pentru furnizarea energiei din cauza problemelor financiare ale unităţii, dar activităţile de producţie de căldură şi transport în comun sunt acreditate. El sustine că regia poate furniza căldură în continuare şi fără licenţa, pentru că este un serviciu public.

Subiectul a fost pus din nou în discuţie de consilierul PMP, Sorin Olariu cel care a făcut o plângere la DNA împotriva conducerii regiei pentru abuz în serviciu. El a atras atenţia că facturile emise ar putea fi nule din cauza lipsei licenţei de operare.

Tot în cadrul emisiunii difuzata luni,  directorul regiei a recunoscut că pierderile închipuite de 2 milioane de lei, după creşterea TVA-ului, care ar fi urmat să fie recuperate din banii păşcănenilor – de la bugetul local,  sunt teoretice şi neînregistrate contabil. Gelu Nedelcu a explicat că nu poate fi vorba de nici un prejudiciu aşa cum se arată în plângerea consilierului PMP şi că nu trebuia majorat preţul căldurii, după creşterea TVA-ului.

În acelaşi context consilierul păşcănean a criticat managementul de la RAGCL. El a spus că legislativul local trebuie să aibă tăria de a lua măsuri radicale pentru că activitatea regiei să se desfăşoare în legalitate. Sorin Olariu a mai spus că regia ar trebui să intre în insolventa pentru a nu mai acumula penalităţi de peste 1 milion de lei pe an, pentru neachitarea obligaţiilor financiare.

În replică directorul regiei spune că RAGCL nu ar trebui să intre în insolventa ci să fie susţinută cu fonduri de Consiliul Local. El a recunoscut că unitatea înregistrează pierderi deşi în fiecare an în bugetul de venituri şi cheltuieli este prognozat profit.

Menţionăm că activitatea regiei de termoficare face obiectul unui control al consilierilor PNL. Ei au cerut anul trecut o comisie de specialitate pentru că până în luna noiembrie 2016 să vină cu concluziile dar mai ales soluţiile de redresare economică. Raportul nu a fost prezentat nici până acum.

ANRSC DESPRE RAGCL PASCANI by orizontul pascani on Scribd

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow