16.2 C
Paşcani
luni, iunie 27, 2022
Array

VIDEO Referendumul anti –investitii nu a fost aprobat. Consilierii PSD s-au abţinut de la vot pentru că iniţiatorii nu au prezentat soluţii

Proiectul privind organizarea unui referendum anti-investiţii la Paşcani, prin renunţarea la asociaţia judeţeană ARSACIS şi la operatorul Apa Vital, nu a fost aprobat.
Iniţiativa celor şapte consilieri de la PNL şi ALDE, a obţinut doar opt voturi favorabile în timp ce consilierii PSD s-au abţinut. Au lipsit de la vot consilierul PSD Codrin Toma şi consilierul PNL Vasile Anton.
Şedinţă a început cu scandal. Iniţiatorii au adunat 10 -15 persoane din rândul cetăţenilor care au încercat să intre în sala de şedinţe. Au fost opriţi de Poliţia Locală la solicitarea primarului, dar au fost reprezentaţi de trei dintre ei.
Proiectul a fost discutat la sfârşitul şedinţei. Viceprimarul Vasile Axinte a solicitat iniţiatorilor să îşi prezinte argumentele şi soluţiile.
Consilierul Marius Pintilie, unul dintre iniţiatori, a prezentat motivele pentru care la Paşcani ar trebui organizat un referendum anti Apa Vital. El a explicat că sunt conflicte între operatorul de apă şi cetăţeni din cauza debranşărilor colective şi a lipsei contractelor individuale.
În acelaşi context primarul Dumitru Pantazi a cerut initiatorului să prezinte soluţiile care urmează să fie implementate pentru rezolvarea problemelor reclamate de păşcăneni.

Marius Pintilie a recunoscut că nu va scădea preţul apei şi ca nu pot fi încheiate contracte individuale înafara legii chiar dacă se schimbă operatorul de apă şi canalizare şi ca referendumul nu este decât o formă de protest, de reparatie morală.
La şedinţa au participat şi reprezentanţii ANRSC -autoritatea care reglementează serviciile de apă şi salubritate. Ei au făcut clarificări privind modalitatea încheierii contractelor individuale în scările de bloc.
La şedinţă a fost invitat să participe şi un reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene. Ministrul secretar de stat Emanoil Radu Dascălu, a explicat consecinţele unei eventuale decizii de ieşire a Pascaniului din ARSACIS şi de renunţare la operatorul judeţean de apă şi canalizare.
Reprezentantul Guvernului a mai explicat că Pascaniul nu poate accesa alte fonduri europene chiar dacă va înfiinţa un nou serviciu sau o nouă societate pentru apă şi canalizare.
Iniţiatorii referendumului anti-investiţii nu au fost interesaţi să clarifice aceste probleme. Au încercat să îi împiedice pe reprezentanţii Guvernului să explice şi să răspundă la întrebări. Mai mult Marius Pintilie s-a arătat deranjat de prezenţa lor în sala de şedinţe, pe motiv că le-ar influenţa votul.
Menţionăm că referendumul anti-investiţii a fost propus să aibă loc exact în ziua alegerilor locale. Dacă consultarea publică ar fi fost validata Pascaniul ar fi pierdut fondurile europene de 13 milioane de euro, destinate pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow