More

    Referendum sau reorganizare juridica, pentru căldură – VIDEO

    Array

     

    Pascanenii ar putea fi chemați la urne pentru a decide soarta sistemului centralizat de încălzire. Ideea organizării unui referendum pe acesta temă prinde contur atât în rândul consilierilor PSD cât și a celor din opoziție, atât din cauza problemelor financiare a regiei locale de termoficare cât și a lipsei de echitate față de contribuabili.

    Subiectul a fost dezbătut pe larg, aseară, în cadrul emisiunii „Pulsul Zilei”, la Bit TV. Președintele comisiei economice, consilierul Vasile Haldan, a admis că PSD-ul analizează această variantă. El a precizat că, dacă regia nu va găsi o soluție de supraviețuire, chiar și printr-un plan de reorganizare juridica, atunci se impune consultarea populației pentru a află dacă cetățenii își mai doresc sau nu să rămână sau să se întoarcă la sistemul centralizat de încălzire.

    Aceeași opinie a avut-o și consilierul PMP Sorin Olariu. El a precizat că adminsitratia locală ar trebui să afle dacă cele câteva mii de familii care mai consumă agent termic de la RAGCL vor sau nu să mai rămână la sistemul centralizat sau să se debranșeze. De asemenea pascanenii cu centrale de apartament ar trebui întrebați dacă s-ar întoarce la RAGCL și în ce condiții .

    Invitați au vorbit și despre rentabilizarea serviciului centralizat de încălzire. Regia ar putea fi din nou atractivă doar dacă prețul căldurii va fi competitiv. Pentru asta sunt necesare investiții iar numărul clienților ar trebui să crească. Cei doi consilieri locali au admis că Primăria ar trebui să dea un exemplu prin a renuta la centrală proprie pentru a cumpără căldură de la RAGCL atât pentru sediul adminsitrativ cât și pentru alte instituții publice.

    De asemenea ar trebui analizată oportunitatea unui parteneriat public privat pentru salvarea regiei așa cum s-a întâmplat și la Iași sau a reorganizării juridice prin intrarea în insolvență. În acest fel regia ar fi protejată de creditori, nu ar mai acumula penalități și ar beneficia de un plan de reoganizare. În schimb actuală conducere ar fi schimbată cu un administrator special desemnat de un judecător.

    Menționam că regia locală de termoficare are datorii de peste 36 milioane de lei și conturile blocate de ANAF și fostul operator local de apa și canalizare. În același timp sunt de încasat facturi restanțe de la populație de peste 5 milioane de lei, 1/3 din sumă fiind deja prescrisă, fără că cienva să fie tras la răspundere. Pentru salvarea ei consilierii liberali au propus un proiect de hotărâre, care nu a fost aprobat,  prin care o parte din pierderile regiei, cca 2 milioane de lei să fie asumate de administrația lcoal și achitate de la bugetul local,  Mai exact cei care au centrale de apartament și cei care își achita la timp facturile la încălzire ar trebui să plătească pentru cei care consumă dar au restanțe uriașe sau pentru greșelile manageriale ale directorilor. Mai mult, regia a încasat în acest an subvenții la căldură de aproape 1,6 milioane de lei, tot din buzunarul pascanenilor.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Un consilier a demisionat din comisii, in semn de protest

    Lectie usturatoare din partea unui consilier local. Sorin Olariu de la PMP a demisioanat din trei comisii tehnice, unde legislativul local are reprezentanti, pentru...

    Dar din dar, pentru sănătate. Părinții Nicoletei au donat pentru Mateo, un copilaș operat pe creier

    Gest impresionant din partea familiei Nicoletei, adolescenta din Pascani diagnosticata cu o boala grava. Parintii fetei au donat 1.000 de euro din donatiile primite...

    Pașcaniul se împrumută pentru investiții, cu acordul tuturor consilierilor

    Municipiul Pascani se imprumuta cu 4 milioane de lei pentru confinantarea unor investitii din fonduri europene mostenite de la fosta administratie. Pe ordinea de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI