More

    „Referendum” în România: Sunteţi de acord ca mii de infractori să fie eliberaţi „anticipat”?

    Array

    Din cauza condiţiilor precare din penitenciare, statul român riscă sancţiuni severe din partea autorităţilor europene. Ministrul Justiţiei propune o dezbatere publică la nivel naţional privind oportunitatea unor graţieri în masă.

    Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat ieri că va declanşa o dezbatere publică pe tema situaţiei din penitenciare şi, dacă din aceasta reiese un larg sprijin popular, va iniţia o propunere de lege pe care o va înainta Parlamentului. „Voi declanşa această dezbatere şi, dacă din dezbatere reiese un larg sprijin popular pentru măsuri, inclusiv radicale, de diminuare a supraaglomerării, voi face o propunere de lege şi o voi depune Parlamentului. Dacă este o problemă naţională, cred că fiecare trebuie să-şi asume răspunderea, aşa că obligaţia mea de ministru este să pun pe masa Parlamentului un proiect de lege cu măsurile pe care noi le considerăm necesare şi va rămâne ca Parlamentul să le adopte sau nu”, a spus Prună.
    Ea a explicat că nu exclude niciun fel de măsură, referindu-se inclusiv la amnistieri sau graţieri. „Nu exclud niciun fel de măsură, pot fi amnistieri, pot fi graţieri, pot fi, de pildă, aşa-numitele recursuri compensatorii în care, dacă se constată că îţi execuţi pedeapsa în condiţii precare, cum a făcut Italia, la 10 zile de executare a pedepsei în condiţii de precaritate primeşti o zi liberă, dar toate aceste lucruri trebuie analizate”, a explicat Prună.
    Ministrul a vorbit şi despre ce riscă ţara noastră dacă nu rezolvă problemele din penitenciare. „Ştiu că aşteptarea publică este mare, ştiu că emoţia este foarte mare, dar mai ştiu şi că din 2012, ştim de la CEDO, care a dat o decizie numită cvasi-pilot, prin care a cerut României să ia nişte măsuri, ştiu că nu s-au luat măsuri efective. S-a alocat însă o anvelopă bugetară de 854 de milioane de euro, şi insist asupra acestei sume, pentru că nu este o sumă mică, deci avem această sumă şi se vor construi penitenciare”, a afirmat ministrul Justiţiei.

     

    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Pascaniul se imprumuta pentru cofinantarea a patru proiecte incepute de administratia Pantazi

    Municipiul Pascani ar urma sa se imprumute cu 4 milioane de lei pentru confinantarea a patru proiecte din fonduri europene. Propunerea primarului Marius Pintilie...

    Discutii pentru sensuri giratorii, in loc de semafoare si despre sistematizarea cartierelor

    Administratia din Pascani vrea sa renunte la semafoare, din cauza problemelor tehnice aparute tot mai des, si sa le inlocuieasca cu sensuri giratorii. Anuntul...

    Școala Lunca va fi preluată din toamnă de Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani

    Incepand de anul scolar viitor, Scoala Gimnaziala Lunca si structura Blagesti vor fi arondate Scolii Gimnaziale Iordache Cantacuzino, de pe strada Stefan cel Mare...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI