11.9 C
Paşcani
sâmbătă, septembrie 24, 2022
Array

Reacţii la demisia premierului Ponta: Constantinescu: Este de preferat un guvern de tehnocraţi. Craciunescu: PSD rămâne la guvernare, cu Dancu premier. Movilă: Cancelariile occidentale aşteptau demisia

- Advertisement -

Politicienii au fost luaţi prin surprindere, atât de amploarea protestelor de aseară, când au ieşit în stradă peste 15000 de oameni la Bucureşti şi alte câteva mii în ţară, dar şi de demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier, anunţată azi dimineaţă. Asta dupa ce nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru incendiul devastator din clubul Colectiv în urma căreia au murit 32 de persoane şi alte 135 sunt rănite.

Senatorul PSD Florin Constantinescu crede că cea mai bună soluţie pentru România, în acest moment, ar fi un guvern de tehnocraţi, dar nu exclude varianta că PSD să propună un alt premier politic.
Parlamentarul păşcănean spune că guvernarea Ponta a fost cea mai performanţă de după Revoluţie şi că demisia premierului a fost un gest de onoare necesar în urmă presiunii demonstranţilor din stradă, chiar dacă el nu ar avea nici o vină.
Liberalii cred că ţară ar putea fi condusă de un guvern de uniune naţională dacă PNL nu va reuşi să propună o majoritate cu un nou premier. Deputatul Grigore Crăciunescu spune că PNL este pregătit să preia guvernarea dar a admis că că PSD ar putea să rămâne la putere dar cu o altă echipa condusă de Vasile Dancu. Parlamentarul ieşean a mai spus că se aşteaptă că noul guvern să repună pe lista de priorităţi proiectele importante ale judeţului: autostrada Iaşi – Târgu Mureş, Spitalul Regonal de Urgenţă şi barajul de la Lunca Paşcani.
Şi deputatul PMP Petru Movilă saluta demisia premierului Victor Ponta. El a spus că era aşteptata de cancelariile occidentale după ce şeful Executivului a fost pus sub urmărire penală. Movilă crede că PSD va rămâne la conducerea ţării alături de UDMR, dar că vor există schimbări în component noului Guvern .

Menţionăm că liderii politici din Paşcani au refuzat să comenteze recentele evenimente politice din România.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow