13.7 C
Paşcani
sâmbătă, octombrie 23, 2021
Array

Razie la Targu-Frumos: amenzi de peste 11.000 de lei

La data de 11 martie a.c., poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Tg. Frumos, împreună cu cei din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Tg. Frumos au desfăsurat o acţiune pe raza orașului Tg. Frumos și în comunele apropiate pentru prevenirea faptelor comise cu violență și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Au fost legitimate 76 de persoane şi verificate 45 de autovehicule și 8 căruțași.
De asemenea, au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 11.680 de lei, dintre care 27 conform O.U.G. nr. 195/2002 și 10 conform Legii nr. 61/1991.
Totodată, a fost reţinut 1 permis de conducere.
Exemple:
1.Un bărbat, de 48 de ani, din orașul Tg. Frumos a fost depistat conducând un auto pe drumul public, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Pe numele său a fost întocmit dosar penal.
2.Un bărbat de 57 de ani, din comuna Lungani a fost sancţionat conform legii 61/1991, cu amendă în cuantum de 500 lei, întrucât a provocat scandal în loc public.

IPJ IASI

DE LA ACELAȘI AUTOR

Mai pot merge românii în minivacanță de 1 Decembrie? Arafat: Nu ai certificat de vaccinat sau trecut prin boală, nu ai cum să te...

Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România,...

Doar vaccinații și cei trecuți prin boală vor mai putea intra în mall-uri, de luni

Începând de luni, accesul în mall-uri va fi permis doar persoanelor vaccinate și celor trecute prin boală,...

Mersul la biserică nu va fi condiţionat de certificatul verde. Purtarea măștii de protecție şi distanţarea, singurele reguli

Autoritățile nu au inclus biserica pe lista cu locuri în care este solicitat certificatul verde. Este decizia...

Urmează o iarnă grea şi la plata ratelor bancare. Sfaturi de la experţi: la ce trebuie să ne gândim înainte de a lua un...

Facturile uriaşe pun presiune pe milioanele de români care au credite. Specialiştii avertizează că persoanele cu salarii...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI