26.5 C
Paşcani
sâmbătă, iulie 24, 2021
26.5 C
Paşcani
sâmbătă, iulie 24, 2021

RAZIE IN PIETELE PASCANENE. ZECI DE AMENZI, MARFA FARA ACTE CONFISCATA

Ultimele știri

 

La data de 28august a.c., în intervalul orar 08:30-13:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au acţionat pe raza de competenţă, în scopul prevenirii şi combaterii infracţionalităţii stradale, a actelor de comerţ ilicit şi a evenimentelor rutiere, precum şi pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică.

Au foste fectuate controale în 2 pieţe agroalimentare, fiind verificate 31 unităţi de alimentaţie publică şi legitimate 73 de persoane. Au fost controlate 20 de autovehicule. Poliţiştii au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.225 lei, dintre care 13 conform Legii nr. 12/1990, 5 conform Legii nr. 61/1991, 12 conform O.U.G. nr. 195/2002, iar restul pentru alte abateri.

Au fost reţinute2 permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare. Au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 638 lei, precum şi suma de 250,5 lei

Exemple:

1. În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, din mun. Paşcani, unde se comercializează produse textile şi nealimentare au fost identificate la vânzare produse pentru care nu s-au prezentat documente legale de provenienţă. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 12/1990, cu amendă în valoare de 500 lei şi s-au ridicat în vederea confiscării mărfuri în valoare de 638 lei.

2. Un bărbat, de37 ani, din mun. Paşcani, a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 500 lei, conform Legii nr. 61/1991, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice pe str. Horia din mun. Paşcani.

3.Un bărbat, de50 ani, din com. Ruginoasa, a condus un autoturism pe DN 28A, în interiorul suburbiei Blăgeşti a mun. Paşcani, cu viteza de 108 km/h, fiind sancţionat cu amendă în valoare de 2.175 lei, conform O.U.G. nr. 195/2002 şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării.

SURSA: IPJ IASI

FOTO – ARHIVA

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
câțiva nori
26.5 ° C
27.8 °
25.2 °
43 %
2.4kmh
21 %
sâm
26 °
Dum
27 °
lun
29 °
mar
32 °
mie
33 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI