23 C
Paşcani
luni, iulie 26, 2021
23 C
Paşcani
luni, iulie 26, 2021
Array

Războiul comunicatelor de presă între PNL și PSD. Primăria și Spitalul de Urgențe, prinse la mijloc

Ultimele știri

Doua institutii publice au ajuns in gura politicienilor din cauza campaniei electorale. Ca raspuns la cererea PNL de a organiza un miting pe Esplanada, reprezentantii PSD l-au acuzat pe Cristian Adomnitei, presedintele CJ Iasi ca nu a ajutat cu bani municipiul Pascani, pentru investitii.

Mai exact, printr-un comunicat de presa social democratii sustin ca administratia locala ar fi cerut ajutor financiar de la judet prin intermdiul unei adrese trimise la sfarsitul anului 2013 care cuprindea o lista de investitii.
,, …însă domnul Cristian Adomniței a decis să ignore problemele stringente ale urbei noastre. Pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să tragă singur concluziile, supunem atenției adresa numărul 21296/12.11.2013, înaintată de Primăria Municipiului Pașcani către ConsiliulJudețean Iași, prin care se puneau, la dispoziția C.J., toate elementele necesare finanțării proiectelor de importanță majoră pentru Pașcani. Această adresă a rămas fără rezolvare până în ziua de astăzi. Chiar și în cazul unui proiect de o importanță deosebită pentru Pașcani, cum este cel al heliportului de la Spital, Consiliul Județean nu a alocat nici un ban, singurele fonduri fiind cele puse la dispoziție de către Administrația Locală..”

Replica presedintelui CJ Iasi nu a intarziat sa apara. El precizeaza ca acuzatiile cuprinse in comunicatul PSD sunt mincinoase . Mai mult, Cristian Adomnitei, sustine ca legislativul judetului a alocat bani pentru Pascani dar Primaria nu a fost in stare sa ii cheltuie.

De asemenea, presedintele PNL Iasi spune ca in Pascani ar urma sa fie investite peste 10 milioane de euro in infrastructura municipiului daca serviciul de apa si canal va fi dat spre exploatare operatorului iesean.
Dincolo de declaratiile politice, realitatea din teren pare sa fie alta. Managerul Spitalului Municipal Pascani, institutie care trebuie sa primeasca 3 miliarde de lei vechi de la Consiliul Judetean pentru amenajarea unui heliport, spune ca abia acum va fi incheiat contractul de executie dupa doua sesiuni de licitatie si un brat de avize si aprobari. Mai exact, chiar daca ar fi primit anul trecut acesti bani, nu ar fi avut ce sa faca cu ei.

De asemenea Primaria Pascani arata ca ar fi cerut o parte din suma aprobata de Consiliul Judetean, necesara pentru realizarea proiectelor tehnice, prin adresa 21616 din data 14.11.2013, dar nu a primit nici un ban.

Ce părere ai?

Meteo

Paşcani
cer acoperit de nori
23 ° C
23.4 °
22.3 °
73 %
2.8kmh
99 %
lun
21 °
mar
32 °
mie
33 °
joi
30 °
vin
30 °

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Un sistem putred, in care omul nu conteaza!

Urmăresc cu uimire șirul evenimentelor privitoare la copiii obligați să meargă pe jos, printre mașini, câțiva km zilnic, până la locația provizorie, după ce...

Politica si cadourile pentru copii

Festivitatile programate la Pascani pentru Ziua Nationala a Romaniei sunt blocate. Daca vineri nu se va intampla o minune, pe 1 Decembrie nu vor mai...

Administratie si politica, fara suflet

PSD Pașcani a uitat să facă politică în cei 8 ani de zile cât a fost la putere.  S-a văzut și la ședința în...

PULSUL ZILEI