6 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Răspuns jenant la revolta profesorilor legată de neplata salariilor înainte de Paşte

„Discriminarea pe care Guvernul României o face nu poate fi decât una condamnabilă în acest context. Cei care vor încasa salariile pe 5 aprilie 2018 sunt angajaţii Guvernului, ai Ministerelor şi ai unor agenţii subordonate“, precizează reprezentanţii USLIP Iaşi. Ministrul Finanţelor declară că vor primi doar cei care au cerut.

Angajaţii din învăţământ se consideră discriminaţi de către actualul Guvern pentru că, spre deosebire de ceilalţi bugetari care vor lua salariile astăzi, pe 5 aprilie, profesorii şi personalul nedidactic din şcoli îşi vor lua salariile abia pe data de 13 aprilie, adică după sărbătorile pascale.

„De-aş şti că mănânc păpădie de Paşti, şi nici nu mă mai umilesc!“„Dacă am trăi noi doar din salariile învăţământului, am fi fost de mult oamenii străzii“ sau „Lăsaţi, o să ne apere ministrul nostru invizibil!“ sunt doar câteva dintre reacţiile pe care le-au avut cadrele didactice în ur­ma aflării veştii.

„Ţinem să precizăm faptul că informaţiile oferite de Primul Ministru al României privind plata anticipată a tuturor bugetarilor sunt eronate. Angajaţii din învăţământ vor primi salariile pe 13 aprilie. Discriminarea pe care Guvernul României o face nu poate fi decât una condamnabilă în acest context. Cei care vor încasa salariile pe 5 aprilie 2018 sunt angajaţii Guvernului, ai Ministerelor şi ai unor agenţii subordonate direct Gu­vernului“, precizează reprezentanţii Uniu­nii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi.

„Primesc bani bugetarii care au cerut. Asta este ceea ce doamna prim-ministru a spus foarte clar. Nu poţi să-i dai celui care nu solicită. Cei care nu au făcut solicitare nu primesc mâine (n.r. – 5 apri­lie). Primesc când au data de salariu“, a menţionat Eugen Teodorovici în Parla­ment.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole