More

    Râpa care înghite oameni

    Array

    Clipe de groază pentru o femeie din Pașcani. Aceasta a căzut de pe o punte direct într-o prăpastie adâncă de câțiva metri. Nefericitul moment s-a petrecut aseară în suburbia Sodomeni a Municipiului. Vecinii care au auzit strigătele disperate au chemat pompierii pentru a o salva. Acum, aceasta se află acasă, după ce a fost consultată de către medicii de la CPU Pașcani, acolo unde a fost transportată.

    Adriana B. în vârstă de 50 de ani din suburbia Sodomeni a fost salvată dintr-un râpă după ce, într-un moment de neatenție s-a dezechilibrat de pe puntea ce leagă două străzi. Vecinii au fost cei care au auzit strigătele de durere și ajutor a femeii și au chemat pompierii pentru a fi scoasă de acolo. Intervenția a fost făcută luni seara, 22 februarie, în jurul orei 20.00 pe strada Izvoarelor. După ce a fost scoasă de acolo, ea a fost transportată la Spitalul Municipal. După îngrijirile medicale necesare ea a fost externată.

    Cetățenii care locuiesc în zonă spun că o cunosc și că aseară era băută. Ei au fost de față când au venit Pompierii, Salvarea și un echipaj de la Poliție. Oamenii spun că râpele din suburbie sunt periculoase. Nu de puține ori copii, bătrâni sau animale ajung acolo, necesitând ajutor. Ei mai spun că aceste zone trebuiesc luminate și pus un gard de protecție.

    Amintim că în urmă cu câteva luni, un animal a căzut în râpă după ce o mașina a trecut cu viteză pe lângă el. S-a încercat scoaterea lui, însă animalul a murit din cauza fracturilor. – vezi materialul video în cadrul știrilor INFOBIT.

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet