18 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

RAGCL reduce programul pentru furnizarea căldurii şi majorează preţul

Regia păşcăneană de termoficare a stabilit un nou program de furnizare a căldurii, atât pentru cele peste 2000 de apartamente, câte au mai rămas branşate la sistemul centralizat, cât şi pentru şcoli şi grădiniţe.

După ce în cursul zilei de ieri directorul regiei spunea că centralele vor funcţiona doar două ore dimineaţa şi două ore seara, Consiliul de Administratie a hotărât că furnizarea căldurii să fie făcută de la ora 06.00 până la ora 10.00 dimineaţa şi seara de la 18.00 – la 22.00.
De asemenea s-a stabilit intensificarea măsurilor pentru încasarea facturilor, mai ales a celor restante. În acest sens a fost deja trimisă pentru executare silită o listă cu câteva sute de abonaţi.
În acelaşi context membrii Consiliului de Administratie au avizat cererea directorului privind majorarea preţului de producţie a căldurii, pentru a acoperi costurile.

Cuantumul majorării ar urma să fie stabilit în zilele următoare, de comun acord cu reprezentanţii Primăriei iar apoi să fie aprobat de consilierii locali.

Costurile ar urma să fie suportate tot de municipalitate, prin majorarea subvenţiei la căldură, preţul de vânzare la populaţie urmând să rămână neschimbat, 265 lei pe gigacalorie.
În momentul de faţă RAGCL Paşcani mai are nevoie de încă de cca 400 000 lei pentru a achita în avans factura la gaz pentru luna decembrie.

Alte articole