18.8 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Rabla electrocasnice 2020: Cele mai importante 14 lucruri de știut pentru cei care, din 15 decembrie, vor să acceseze banii

În ciuda zvonurilor care circulă, zilele acestea, în spațiul public, lansarea ediției din acest an a programului Rabla pentru electrocasnice, ce permite solicitarea de bani de la stat pentru înlocuirea aparaturii electrocasnice vechi, nu va fi amânată, iar înscrierea în program va fi posibilă din 15 decembrie. În acest context, dăm astăzi răspunsul la cele mai importante 14 întrebări pe subiect.

După cum a precizat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), prin intermediul unui comunicat de presă, înscrierea persoanelor fizice în programul Rabla pentru electrocasnice nu a fost amânată și va demara în data stabilită anterior, respectiv 15 decembrie 2020.

Zvonul amânării demarării programului a apărut în contextul în care înscrierea comercianților în Rabla pentru electrocasnice se poate face până la sfârșitul anului. De aceea, AFM a transmis “că sesiunea de înscriere în vederea validării comercianților, care se desfășoară în perioada 03–31 decembrie 2020, nu conduce la amânarea pentru anul viitor a participării persoanelor fizice în Programul Rabla pentru Electrocasnice”.

 De când se pot cere bani pentru electrocasnice noi?

Așa cum subliniam mai sus, programul Rabla pentru electrocasnice începe la data stabilită la sfârșit de noiembrie, adică în 15 decembrie 2020.

 Ce condiții trebuie îndeplinească cei ce vor bani pentru electrocasnice noi?

Va putea beneficia de banii de la stat solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

  • este persoană fizică cu domiciliul în România;
  • nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local;
  • are vârsta de minimum 18 ani împliniți în momentul solicitarii banilor;
  • este posesor al unui/unei buletin/cărți de identitate valabil(e) în momentul înscrierii în program;
  • se obligă să predea, în momentul achiziționării unui electrocasnic nou, unul uzat echivalent;
  • își dă acordul cu privire la prelucrarea de către AFM a tuturor datelor și informațiilor furnizate.

Continuarea pe Avocatnet.ro

Alte articole